Sute de oameni S-AU CĂLCAT ÎN PICIOARE la deschiderea unui magazin. „Am luat mai multe oale, am luat și pentru copii”

Publicat: 22 11. 2012, 15:41
Actualizat: 17 02. 2019, 00:11

Peste 200 de persoane s-au așezat la coadă, joi dimineață, încă de la ora 5.00, la un supermarket deschis în cursul acestei zile, pentru a beneficia de reducerile anunțate, agenții de pază ai magazinului făcând față cu greu mulțimii, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Încă de la ora 5.00, zeci de buzoieni s-au așezat la coadă și au așteptat momentul deschiderii supermarketului, care anunțase o serie de promoții la diverse articole.

Magazinul a fost deschis la ora 7.00, moment în care peste 200 de buzoieni au început să se îmbrâncească, să strige unii la alții și să se calce pe picioare în încercarea de a ajunge cât mai repede la rafturile cu produsele la care erau reduceri.

Agenții de pază au făcut față cu greu mulțimii și au fost nevoiți să oprească accesul în magazin în mai multe rânduri pentru a permite primilor intrați să se răspândească printre rafturi astfel încât lupta de la intrarea în magazin să nu se mute în interior.

Cele mai căutate articole au fost oalele sub presiune vândute la un preț promoțional de 50 de lei, scaunele de birou la un preț de 70 de lei, dar și tablete, drujbe electrice și mașini de cusut la prețul de 200 de lei.

„Am luat mai multe oale, că se vând la doar 50 de lei, am luat și pentru copii, că ei nu au putut veni cu toții așa de dimineață. Nu fac speculă cu ele, am luat doar pentru membrii familiei”, a declarat un cumpărător.

Au fost însă și buzoieni nemulțumiți, care au spus că supermarketul ar fi trebuit să scoată la vânzare cu ocazia inaugurării mai multe articole la prețuri promoționale.

„Ar fi trebuit să scoată mai multă marfă la promoție. Aș fi vrut o mașină de cusut, dar nu am prins pentru că au fost doar vreo zece”, a declarat unul dintre clienți.