Sute de pasageri ai unui tren italian au înghețat în garnitura defectă

Publicat: 15 02. 2012, 11:35
Actualizat: 26 07. 2012, 10:51
Cei circa 450 de pasageri ai unui tren italian care s-a defectat au fost nevoiți să își petreacă noaptea de sâmbătă spre duminică fără căldură, în condițiile în care sudul Italiei este afectat de un val de frig și ninsoare, relatează presa italiană de duminică, citată de AFP.

Pasagerii trenului care făcea legătura între Lecce și Roma au avut nevoie de aproape 20 de ore pentru a parcurge o distanță de 500 de kilometri.

O mamă și un bebeluș de cinci luni au fost spitalizați din precauție, iar ceilalți călători au fost asistați de protecția civilă italiană.

Mai multe știri pe www.mediafax.ro