Tânăr atacat cu un cuțit pe o stradă din Târgu-Jiu / Un adolescent s-a năpustit violent asupra lui

Publicat: 11 09. 2019, 08:19

Altercația a avut loc miercuri, în jurul orei 06.00, pe o stradă din Târgu-Jiu.

Polițiști din Târgu-Jiu au fost sesizați, prin apel la 112, de către un bărbat, că prietenul său a fost agresat fizic. Din cercetări a reieșit că un tânăr de 16 ani, din Târgu-Jiu, în timp ce era pe o stradă din oraș, pe fondul unui conflict spontan, s-a năpustit asupra tânărului de 24 de ani, l-a înjunghiat și a plecat.

Tânărul de 16 ani a fost identificat în oraș și dus la sediul Poliției pentru continuarea cercetărilor.

Tânărul rănit a fost dus la spital pentru îngrijiri medicale.

„În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă la infracțiunea de omor”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Victor Țuhașu, purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj.

Potrivit acestuia, cercetările au fost preluate de procurori din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.