Prima pagină » Știri » Tânăr din Cluj, la un pas de moarte, după ce, vorbind la telefon, a trecut prin fața unui tren

Tânăr din Cluj, la un pas de moarte, după ce, vorbind la telefon, a trecut prin fața unui tren

Un tânăr de 20 de ani a fost la un pas să își piardă viața, după ce a trecut la câțiva milimetri prin fața unui tren, în comuna Jucu din Cluj. Tânărul nu a observat trenul pentru că era concentrat pe o convorbire telefonică.

Un tânăr de 20 de ani a fost la un pas să își piardă viața, după ce a trecut la câțiva milimetri prin fața unui tren, în comuna Jucu din Cluj.

Tânărul nu a observat trenul pentru că era concentrat pe o convorbire telefonică.

„Minunea de la trecerea la nivel cu calea ferată, din Jucu Herghelie. Imaginile au fost surprinse de camerele video montate la trecerea la nivel cu calea ferată din Jucu Herghelie, miercuri, 4 decembrie, în Cluj.

Conducătorul auto nu a respectat semnalele luminoase și acustice de la trecerea la nivel cu calea ferată din Jucu Herghelie, fiind la un pas de a fi spulberat de trenul care circula pe ruta Cluj-Bistrița Nord”, scriu cei de la CFR Infrastructură.

Tânărul de 20 de ani le-a declarat polițiștilor clujeni că atenția îi era distrasă de convorbirea telefonică pe care o purta.

„E supărat că a predat permisul de conducere pentru 90 de zile, însă e bucuros că se află printre noi. Pentru că viața are prioritate, conducătorii auto trebuie să respecte semnificația indicatoarelor și a semnalizării de la trecerile la nivel cu calea ferată!”, mai scriu reprezentanții CFR Infrastructură.

Video: Mediafax.ro

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„,Mama și fiul”. Cum comentează Gabriela Cristea diferența de vârstă dintre ea și Tavi Clonda
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale