Tânăr reținut după ar fi ucis cu lovituri de cuțit un bătrân pentru a-l jefui

Publicat: 07 01. 2013, 11:27
Actualizat: 09 02. 2019, 09:03

Un tânăr din satul Agrișu de Sus, județul Bistrița-Năsăud, a fost reținut, duminică seară, fiind suspectat de omor și furt calificat, după ce ar fi intrat în locuința unui bătrân din localitate pentru a fura și, surprins de acesta, l-ar fi ucis cu mai multe lovituri de cuțit.

Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, de Poliția Județeană Bistrița-Năsăud, duminică autoritățile au fost anunțate că un bărbat de 78 de ani, din Agrișu de Sus, a fost găsit mort într-o anexă a locuinței sale, iar pe corp avea mai multe leziuni.

Anchetatorii au stabilit că bătrânul locuia singur, iar întrucât duminică nu a fost văzut la biserică, unde obișnuia să meargă, rudele sale l-au vizitat acasă, unde l-au găsit decedat, având urme de violență, în timp ce încăperea era răvășită.

În urma cercetărilor a fost identificat ca suspect principal un tânăr de 22 de ani din localitate, care ar fi intrat în casa victimei în noaptea de sâmbătă spre duminică, dar a fost surprins de bătrân, pe care l-ar fi înjunghiat de mai multe ori cu un cuțit, provocându-i astfel leziuni.

Potrivit Poliției, suspectul ar fi furat din casa victimei un portmoneu, bani și cupoane de pensie.

Procurorul a dispus începerea urmăririi penale în cazul tânărului, pentru furt calificat și omor, acesta fiind reținut pentru 24 ore și urmând să fie dus la Tribunalul Bistrița-Năsăud cu propunere de arestare preventivă.