Tânăra operată de trei ori după complicații în urma unei sarcini extrauterine, operată din nou. Familia a depus o plângere

Publicat: 17 04. 2014, 20:05
Actualizat: 08 02. 2019, 13:23

Reprezentanții Spitalului de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași au declarat că starea de sănătate a Monicăi Neamțu s-a înrăutățit, deși în ultimele zile fata începuse să-și revină. Astfel, tânăra a fost detubată, începuse să respire singură și să mănânce, însă pe parcursul zilei de miercuri a început să se simtă rău, fiind sedată și operată pentru a se determina dacă existau leziuni la nivelul intestinelor, transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Starea tinerei este critică, ieri a fost nevoie de o intervenție chirurgicală de control a cavității abdominale fiindcă existau suspiciuni de prezența unor leziuni. Din fericire, nu s-au confirmat, existau leziuni, dar erau mici și nu era necesară intervenția suplimentară pentru a se scoate diferite porțiuni. Ea acum respiră asistată de ventilator mecanic, este sedată, dar este un organism fragil, slăbit, în stare critică. Are afectate mai multe organe și sisteme, niciunul foarte grav, dar cumulate ne fac să spunem că nu suntem foarte optimiști în ceea ce privește starea ei”, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX prof.dr. Diana Cimpoeșu, medic șef UPU-SMURD.

Rezultatele anchetei desfășurate inițial de conducerea Maternității „Elena Doamna” au fost trimise la Direcția de Sănătate Publică Iași, care a trimis un raport către Ministerul Sănătății, rezultatele raportului urmând să fie comunicate de minister.

Reprezentanții Direcției de Sănătate Publică au precizat că fata a fost operată la Maternitatea „Elena Doamna” doar de două ori, și nu de trei ori, așa cum se spusese inițial, prima intervenție fiind începută laparoscopic și încheiată clasic, iar a doua operație fiind realizată pentru a se încerca oprirea hemoragiei interne.

După ce a fost transferată la „Sfântul Spiridon”, fata a mai fost operată o dată la Spitalul de Urgențe „Sfântul Spiridon” din Iași..

Ancheta declanșată de Colegiul Medicilor în acest caz este în desfășurare.

Tânăra de 19 ani, din Botoșani, a ajuns, în 23 martie, în stare gravă la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași, cu o sarcină extrauterină de șase săptămâni.

Potrivit reprezentanților unității sanitare, inițial, medicii au decis să intervină laparoscopic pentru înlăturarea fătului, însă în urma complicațiilor operația s-a transformat în una „clasică”. Ultima operație a durat peste cinci ore și în urma acesteia pacienta a fost transferată la Spitalul „Sfântul Spiridon”.

Prima dată, tânăra a ajuns la Maternitatea „Cuza Vodă” din Iași în 15 martie, după ce la Botoșani a făcut analize care au indicat probleme.

Prietenul tinerei, Ștefan A., spune că medicii de la Maternitatea „Cuza Vodă” nu și-au asumat să o țină pe fată internată și au trimis-o de urgență la Maternitatea „Elena Doamna”, unde aceasta a ajuns în aceeași zi. Aici, fata a stat internată din 15 până în 17 martie, timp în care a urmat un tratament. După externare, la întoarcerea în Botoșani, fata a repetat analizele, care din nou au indicat probleme. Ulterior, tânăra a început să se simtă rău, iar duminică, 23 martie, a mers din nou la Maternitatea „Elena Doamna”, unde a fost internată.

Familia tinerei a depus o plângere la Ministerul Sănătății, acuzându-i de neglijență pe medicii de la Maternitatea „Elena Doamna” din Iași care au tratat-o pe fată.