Tânărul care a lovit o femeie pe o plajă din Mamaia își cere scuze public: Această „gorilă” are un suflet și o familie acasă. Am fost provocat

Publicat: 21 08. 2015, 18:01

Emmanoil Daniel susține că îi pare rău pentru gestul său, dar că a fost provocat.

„Încep prin a-mi cere scuze față de femeia respectivă, public. Această „gorilă” țin să vă spun că are un suflet și o familie acasă. Am fost provocat, am încercat să îi explic, vorbindu-i frumos, dar nici aceasta nu a fost o doamnă. Mi-a înjurat ceea ce am mai de preț pe lumea aceasta și anume, familia. Nu suntem nici interlopi, nici „țigani jegoși”… suntem oameni muncitori, ne câștigăm pâinea așa cum știm, nu cerșim, nu dăm în cap!”, a scris tânărul pe Facebook.

De asemenea, acesta susține că informațiile publicate de presă nu sunt adevărate.

„Cât despre presă, nu am cuvinte !! Un amalgam de minciuni!!! Îmi blamează numele și familia în necunoștinta de cauză ! Unde a fost atunci când am reprezentat Romania, prin prisma sportului, în diverse țări? Mulțumesc tuturor celor care mă susțin, ați fost și sunteți un sprijin puternic moral, fie că sunteți cei care mă cunosc, sau nu. Din suflet vă spun că îmi pare rău pentru acel gest incontrolabil, dar am fost provocat!”, a mai scris Chatzakis Emmanoil Daniel.

Potrivit unor surse din Poliție, citate de EVZ, Emmanoil Daniel este fiul Nikos Chatzakis, un interlop din Crângași.