Tânărul din Prahova care i-a tăiat gâtul iubitei de 17 ani a fost prins. Bărbatul și-a recunoscut fapta: „Fata m-a îmbolnăvit”

Publicat: 29 09. 2019, 15:38

Ora 14:45

Tânărul de 21 de ani din Prahova, suspectul principal al crimei din Șotrile, și-a recunoscut fapta imediat după ce a fost prins. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru a fi dispuse măsuri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Surse judiciare au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că tânărul de 21 de ani a fost prins, având în vedere „psihologia criminalului” și anume că autorul se întoarce la locul faptei.

Suspectul principal în cazul crimei din Șotrile a fost descoperit lângă locuința în care este bănuit că omorât-o pe iubita sa, fiind ascuns în tufișuri. Nu a stat acolo tot timpul, ci s-a plimbat.

Acesta a recunoscut fapta și spune că a recurs la acest gest întrucât „tânăra l-a îmbolnăvit”.

Bărbatul urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova pentru a fi dispuse măsurile preventive care se impun.

Știre inițială

Tânărul de 21 de ani, din comuna Șotrile, județul Prahova, suspectat că i-a tăiat gâtul iubitei sale de 17 ani, a fost prins, duminică, de polițiști după ce a fost căutat aproape 24 de ore de zeci de polițiști, jandarmi și voluntari.

Potrivit unor surse din apropierea anchetei, bărbatul a fost găsit în zona locuinței, ascuns în tufișuri.

O tânără de 17 ani a fost găsită, sâmbătă, cu gâtul tăiat, într-o casă din satul Rudari, județul Prahova, principalul suspect fiind iubitul ei, care a fugit și și a fost căutat de zeci de polițiști, jandarmi și voluntari.

Duminică, polițiștii l-au dat pe tânăr și în consemn la frontieră, poza și semnalmentele lui au fost trimise la toate secțiile de poliție din Prahova, iar cetățenii au fost rugați să sune la 112 dacă au informații despre el.

„Față de numitul Marin Laurențiu, în vârstă de 21 de ani din Șotrile, Plaiul Câmpinei, sunt indicii că ar fi autorul unei infracțiuni de omor, victimă fiind concubina acestuia, o tânără de 17 ani, cu care locuia împreună”, au declarat reprezentanții IPJ Prahova.