Târg de universități străine la București, în acest weekend

Publicat: 20 02. 2014, 18:57
Actualizat: 21 10. 2014, 18:46

Peste 30 de universități din Marea Britanie, Danemarca, Elveția, Franța, Olanda, Germania și Spania vin în weekend, la Hotelul Hilton din Capitală, să-și prezinte oferta de programe de studii  în cadrul târgului Wolrd Education.

Universitatea din Essex, Universitatea din Sunderland, Universitatea din Groningen, Universitatea din Navarra sunt câteva dintre universitățile care vin să-i convingă pe elevii români să urmeze un program de studii la instituția lor.

Datele de la Integral Edu arată că pentru anul universitar 2014/2015, 2.340 de elevi români și-au depus dosarele de admitere la o universitate britanică, ceea ce înseamnă o creștere cu 10,8%  față de anul 2013 când numărul candidaților a fost de 2.100 de elevi. România se află printre primele 10 țări care trimit cei mai mulți studenți în Marea Britanie.

Românii preferă în număr mare și universitățile din Danemarca  și Olanda, mai ales pentru studiile în limba engleză și pentru studiile gratuite.

La târgul din weekend participanții vor avea un serviciu special oferit de universitățile daneze „Danish Express”, prin care vor putea să parcurgă rapid pașii de înscriere și să depună pe loc dosarul de înscriere înainte de termenul limită de 15 martie.

Universitățile din Franța vor avea și ele un serviciu de consultanță- „Înscriere la universitate”, prin care ei vor învăța cum să pregătească foaia maricolă, scrisoarea de recomandare de la un profesor, scrisoarea de motivație.

În cadrul târgului vor fi prezente și două dintre cele mai vechi universități britanice: Kings College din Londra și Universitatea Anglia Ruskindin Cambridge.

Universitățile din Marea Britanie  vor oferi și burse care variază între 1.000 și 1.500 de lire sterline pe an pentru candidațiii cu venituri mici.

Târgul va fi deschis între orele 10 și 17, iar intrarea este gratuită.