Tăriceanu l-a vizitat pe Ponta în Turcia: „Am avut discuții medicale și politice”

Publicat: 23 06. 2015, 15:48
Actualizat: 23 06. 2015, 17:20

„Am avut discuții medicale și politice. Nu am să le detaliez nici pe unele, nici pe altele, fără să trebuiască să-l compătimesc după o operație de acest fel. Mi-am adus și eu aminte de starea în care eram, nu e plăcut. Partea de recuperare și tot restul… este destul de constrângător. Dar, în fine, trece! Nu e ceva care să rămână. Cu timpul se uită”, a spus Tăriceanu, apreciind că starea de spirit a premierului este „foarte bună”.

Referitor la motivele vizitei sale în Turcia, președintele Senatului a spus că „așa e normal”.

„Așa e normal, suntem parteneri politici și într-o astfel de situație nimic nu poate înlocui comunicarea directă, nici telefonul, nici mail-ul”, a explicat el.

Întrebat când se va întoarce în țară premierul, Tăriceanu a susținut că nu poate spune acest lucru pentru că nu este purtătorul său de cuvânt.

Premierul Victor Ponta a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.

Duminică, premierul a anunțat că medicii turci care l-au operat au decis că poate fi externat, dar își va relua activitatea normală într-o perioadă de până la 28 de zile, astfel că i-a cerut președintelui Klaus Iohannis să îi încredințeze vicepremierului Gabriel Oprea atribuțiile de prim-ministru în acest interval.

Președintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul de desemnare a lui Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, „pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru” de către Victor Ponta, care se află încă în Turcia.