Tăriceanu, primul lider care nu acceptă nicio invitație din partea lui Iohannis la parada de 1 Decembrie. VIDEO

Publicat: 20 11. 2017, 18:13
Actualizat: 25 03. 2019, 21:46

This browser does not support the video element.

‘Nu am primit nicio invitație și dacă o primesc nu îi voi da curs. Românii vor în primul rând să vadă parada militară. Românii nu vin la paradă să îl vadă pe președinte sau președinții Camerelor Parlamentului”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu, președintele Senatului.

Acesta spune că un alt motiv este tocmai prezența șefului statului la eveniment.

„Având în vedere declarațiile făcute de președinte, acel domn care funcționează la Cotroceni, care mă vizează direct, nu am de ce să merg să stau alături de domnia sa. Aș cauționa postura în care se află de patron al statului paralel, pe care că nu îl vede și ori nu îl cunoaște. Sunt două variante: ori nu își dă seama și e grav, ori nu recunoaște și e foarte grav. Ce se întâmplă cu statul paralel este încălcarea în picioare a ordinii constituționale”,a mai spus Călin Popescu Tăriceanu.

Mihai Fifor, ministrul Apărării, a anunțat luni că are informații potrivit cărora Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu vor fi invitați la parada de Ziua Națională, spre deosebire de anul trecut când președinția nu a transmis invitații către aceștia pe motiv că au probleme penale.