Tătaru: Avem un număr mai mare de teste, este normal să avem şi un număr mai mare de confirmări / Încă suntem pe o ascensiune uşoară

Publicat: 17 07. 2020, 17:57
Actualizat: 06 04. 2021, 14:47

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a declarat că este normal să avem un număr mai mare de cazuri pentru că au fost realizate mai multe teste, iar România încă se afla pe „o ascensiune uşoară şi va trebui să ne obişnuim două săptămâni să gestionăm această creştere”.

Încă suntem pe o ascensiune uşoară şi va trebui să ne obişnuim două săptămâni să gestionăm această creştere care a început în acest moment şi pe care trebuie să o punem tocmai pe fondul acestor relaxări şi acelor nerespectări de reguli”, a spus ministrul, la Antena 3, scrie Agerpres.

„Este normal să avem şi un număr mai mare de confirmări”

Avem şi un număr mai mare de teste, este normal să avem şi un număr mai mare de confirmări. Atenţia noastră se îndreaptă foarte mult spre unităţile de primiri urgenţe. Gestionarea acestor secţii de terapie intensivă şi a paturilor de terapie intensivă este în acest moment în centrul atenţiei, tocmai pentru a putea fi punctuali prezenţi acolo unde este nevoie. (…) Acum trei zile au fost cazuri când a trebuit să transferăm un pacient din Bucureşti către acea unitate mobilă ATI care se află la Spitalul din Ploieşti”, a susţinut Tătaru.

„În acest moment avem doar zone punctuale unde este acest necesar de paturi de terapie intensivă”, mai spune Tătaru.

El le-a transmis celor care s-au relaxat că nu este timpul şi că trebuie făcut încă un efort pentru eradicarea virusului.

„Două mesaje. Pentru cei care s-au relaxat în acest moment să le spun că încă nu este timpul, mai trebuie să mai facem un efort ca să putem eradica şi acest prim moment pandemic. Pentru cei care nu cred, i-aş invita să vadă în acest zile cum merg lucrurile în spitalele din ţară şi să nu îşi dorească ca ce vedem noi acum în spitale să fie întâlnit şi la cei apropiaţi lor sau chiar lor personal, fiindcă într-adevăr este o boală care nu alege şi nici nu iartă”, a mai arătat ministrul Sănătăţii.