Teodor Mătase, al cărui tată a fost arestat în România, este ajutat în SUA de prietenii familiei

Publicat: 22 11. 2013, 18:29
Actualizat: 22 11. 2013, 18:29
Teodor Mătase, fiul românului suspectat că și-a ucis soția și un copil în SUA, a povestit pentru site-ul khou.com problemele cu care se confruntă după decesul mamei și fratelui său, în timp ce prietenii familiei au înființat un fond pentru a-l ajuta cu cheltuielile de înmormântare.

Teodor Mătase a descoperit în urmă cu o săptămână cadavrul mamei sale, în vârstă de 47 de ani, Emilia Mătase, și pe cel al fratelui său în vârstă de 26 de ani, Emanuel Mătase, în casa familială din Harris County, în statul american Texas.

„De cele mai multe ori nu pare real”, a declarat el. „Nu voi mai putea să vorbesc cu mama sau cu fratele meu, și este atât de ciudat să mă gândesc cât de definitiv este acest lucru”, a explicat el.

„Trebuie să descifrez câteva probleme legale cu facturile, casa – nu știu”, afirmă tânărul, student la Universitatea Texas Austin. „Sunt multe lucruri pe care trebuie să le învăț”, adaugă el.

Ceea ce îi va lipsi lui Teodor cel mai mult este faptul că știa că întotdeauna veghea cineva asupra lui. „Asigurați-vă că le spuneți membrilor familiei voastre că îi iubiți. Asigurați-vă că primesc acest mesaj pentru că este cel mai important lucru”, continuă el.

În prezent, el se bazează pe prietenii de familie, care au înființat un fond pentru a-l ajuta cu funeraliile și continuarea studiilor.

Camil Mătase, tatăl lui Teodor, a fost arestat preventiv, printr-o decizie luată joi seară de Tribunalul București, la propunerea procurorilor de la Parchetul Înaltei Curți de Casație și Justiție (PICCJ).

Procurorii Parchetului general au cerut instanței arestarea lui Mătase după ce acesta a fost reținut pentru 24 de ore, potrivit PICCJ.

Bărbatul are 48 de ani, este din Brașov și a fost prins miercuri seară de polițiștii brașoveni, într-un restaurant din județul Vrancea, unde se afla cu mai multe persoane, potrivit unor surse judiciare.

Inițial, anchetatorii nu au făcut public modul în care mama și fiul au fost uciși, dar au confirmat că era foarte mult sânge în casă. Mai târziu, ei au anunțat că femeia a fost împușcată de mai multe ori, fiind găsită în dormitor, iar băiatul a fost împușcat în cap, o singură dată, și a fost găsit la etajul al doilea al locuinței.

Soțul și tatăl victimelor, Camil Matase, a plecat în România imediat după comiterea crimei, fără să anunțe pe nimeni.

Conform presei americane, ancheta a fost începută de FBI, care a colaborat cu Poliția Română în acest caz, fiind emis un mandat de arestare pe numele românului.

Potrivit paginii de Facebook, bărbatul a absolvit Colegiul Național „Andrei Șaguna” din Brașov, apoi și-a continuat studiile la Universitatea „Transilvania”. Soția sa, Emilia, era originară din localitatea Săcele, iar în urmă cu câțiva ani, împreună cu cei doi copii ai lor, au emigrat în SUA, în statul Texas.