Teodorovici: Vama iese din ANAF, intră sub autoritatea ministrului de Finanțe

Publicat: 16 08. 2019, 19:23

Ministrul Finanțelor Publice, Eugen Teodorovici, a anunțat, vineri, la Negrești-Oaș, în județul Satu Mare, unde a participat la o întâlnire cu români care lucrează peste hotare și cu oameni de afaceri, că Vama va intra sub autoritatea ministrului de Finanțe.

„Scoaterea Vămii din ANAF. Se va crea o structură separată, independentă total, sub autoritatea ministrului de Finanțe, deci nu subordonată cuiva. Ce rămâne în ANAF se rearanjează, județele prind puterea pe care trebuie să o aibă, regiunile dispar ca și putere, pentru că nu este corect ca să aibă regiunea decizia când la județ e problema”, a declarat Eugen Teodorovici la întâlnirea cu tema „Ziua Diasporei – Negrești-Oaș este Acasă”.

El a anunțat și alte modificări care vizează ANAF-ul.

„Partea de contestații pleacă de la ANAF la Finanțe, pentru că nu ANAF-ul trebuie să judece ceea ce tot ANAF-ul a spus”, a mai spus Teodorovici.