Conducerea TVR analizează eliminarea din grilă a emisiunii „Dezacorduri de pace”, cu Tetelu și Craioveanu, după numai un sezon. Emisiunea merge mai departe cu alte cupluri de moderatori. Cine rămâne
Conducerea TVR analizează scoaterea din grila de programe, începând din această toamnă, a emisiunii „Dezacorduri de pace”, segmentul moderat de Tetelu și Craioveanu, potrivit surselor Gândul.
Emisiunea a fost lansată la sfârșitul lunii aprilie a acestui an și s-a dorit a fi un nou concept editorial, de tip podcast. Emisiunea „Dezacorduri de pace” a fost difuzată la TVR de marţi până joi, de la ora 20:00.
Inițial, s-a pornit la drum de la ideea că două voci distincte vor aborda teme de interes din sfera socială, politică şi economică -internă, cât şi internaţională -, într-o manieră argumentată şi echilibrată. Numai că realitatea a demonstrat că audiența a fost mult sub așteptări, încă de la debut.
„Dezacorduri de pace”, trei cupluri de moderatori
TVR a ales trei cupluri de moderatori.
- Marți – Dragoş Pătraru şi Valeriu Nicolae.
- Miercuri – Dana Chera şi Monica Ghiurco.
- Joi – Dragoș Mușat (Tetelul) și Vlad Craioveanu.
Ratinguri mediocre
Totuși, auspiciile optimiste ale începutului au fost contrazise de realitate. Încă de la început, „Dezacorduri de pace” nu a atras decât un număr mic de telespectatori, la nivel național, potrivit Kantar Media.
De exemplu, în perioada 28 aprilie – 14 mai, orele 20:00 – 21:00, audiența a fost de 56.000 telespectatori/minut, respectiv 0,3 puncte de rating.
Tetelu și Craioveanu au debutat – 30 aprilie 2026 – cu 69.000 de telespectatori pe minut (0,4%). Ulterior, panta a devenit descendentă.
- 53.000 telespectatori pe minut – 7 mai
- 41.000 de telespectatori pe minut – 14 mai
Tetelu și Craioveanu, scoși din schemă
Sursele Gândul din piața media dezvăluie că emisiunea „Dezacorduri de pace” va fi moderată, în continuare, doar de cuplurile Dragoş Pătraru/Valeriu Nicolae și Dana Chera / Monica Ghiurco.
Înainte de la lansarea emisiunii, Tetelu declara că și-ar dori ca podcastul să fie „cea mai inteligentă emisiune de dezbateri reale”.
„Mi-aş dori să fie cea mai inteligentă emisiune de dezbateri reale şi, mai ales, sincere. O emisiune care se construieşte în direct, cu idei şi argumente. Şi, în primul rând, aş vrea să nu venim cu idei preconcepute”, spunea Tetelu.
Vlad Craioveanu vorbea, în același timp, de o „societate mai armonioasă, fără atâta ură” și accentua că poți fi „în regulă” cu cineva chiar dacă nu împărtășești opiniile sale.
„Pentru mine, înseamnă că poţi fi în regulă cu cineva chiar şi atunci când nu împărtăşeşti aceeaşi opinie. Şi, dacă reuşim lucrul ăsta, vom trăi într-o societate mai armonioasă, fără atâta ură”, spunea, la rândul său, Vlad Craioveanu.