Toată poliția din Pitești, în alertă: Un tânăr, găsit mort pe stradă, după ce a fost aruncat dintr-o mașină în centrul orașului

Publicat: 11 03. 2018, 17:50

Purtătorul de cuvânt al Poliției Argeș, Mădălin Zamfir, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că polițiștii fac cercetări, la ora transmiterii acestei știri, în cartierul Teilor din Pitești, unde un tânăr a fost găsit mort.

„Noi suntem la fața locului și am deschis o anchetă în acest caz. Martorii spun că bărbatul, în vârstă de 28 de ani, a fost dat jos dintr-o mașină, pus pe jos, iar apoi mașina a plecat”, a declarat Zamfir.

Potrivit acestuia, sunt organizate mai multe filtre pentru depistarea autoturismului.

Deocamdată nu s-a făcut încadrarea juridică a faptei și nu se știe dacă decesul a survenit în mașină sau după ce acesta a fost coborât.