Tobă și șefii DIPI, puși la dispoziție după ancheta DNA

Publicat: 03 10. 2016, 17:09

Petre Tobă, foștii șefi ai DIPI Rareș Văduva și Gelu Oltean, dar și fostul atașat de interne al Delegației Permanente a României la NATO, Horațiu Năbîrjoiu, au fost puși la dispoziție, alături de alți 11 polițiști ai serviciului secret al MAI, după ce DNA a pus în mișcare acțiunea penală împotriva lor, în dosarul în care aceștia erau urmăriți penal pentru folosirea ilegală a fondurilor operative ale DIPI.

Punerea la dispoziție este o măsură prevăzută de Statutul Polițistului și se ia prin decizia ministrului de Interne, din mai multe motive, printre care și în momentul în care împotriva unui polițist se pune în mișcare acțiunea penală (etapă a anchetei diferită de simpla urmărire penală). Punerea la dispoziție presupune că polițistul respectiv este îndepărtat din funcția pe care o deține și se află „la dispoziția” unității din care face parte, pentru a fi repartizat în altă funcție, care să nu intre în conflict cu desfășurarea anchetei penale. Polițiștii respectivi continuă să fie plătiți, dar cu salariul minim prevăzut pentru gradul deținut, iar punerea lor la dispoziție încetează doar atunci când ei nu se mai află în situația de a fi urmăriți penal.

Petre Tobă a demisionat pe 1 septembrie din funcția de ministru, după ce procurorii DNA au cerut avizul președintelui, pentru urmărirea sa penală. Tobă a rămas în MAI, pe un post de consilier al ministrului de Interne, motivul invocat fiind acela că legea nu permite punerea sa la dispoziție decât în momentul în care procurorii pun în mișcare acțiunea penală împotriva sa.

Tobă este acuzat de DNA că în calitate de ministru al Afacerilor Interne, a refuzat declanșarea procedurii de declasificare parțială a unor documente, solicitarea vizând câteva paragrafe din ordine emise la nivelul ministerului, pe care le-ar fi încălcat funcționarii urmăriți penal în cazul faptelor de corupție de la serviciul secret al MAI.

Este vorba despre aceeași cauză despre care procurorii anticorupție au menționat că este disjunsă din dosarul „Limuzina”, în care fostul vicepremier Gabriel Oprea este acuzat de abuz în serviciu, pentru că ar fi dispus alocarea a 410.000 lei pentru fondurile operative ale serviciului secret, bani pe care i-a utilizat apoi pentru achiziția unei limuzine de lux Audi A8, „pentru folosința personală și exclusivă”, dar și pentru cumpărarea unei cabine de duș cu jacuzzi, a unor canapele și a unui televizor pentru cabinetul său de ministru, trecând cheltuielile în categoria „secret de stat”, chiar dacă „divulgarea lor nu ar fi fost de natură să producă daune securității naționale”.

Procurorii anticorupție precizează că din fondurile operative ale D.I.PI. au fost cumpărate căsuțe de păpuși cu nisipar și tobogan, în valoare de 7.000 lei, cărți de joc, darts cu săgeți, arcuri de tir, plase de tir, mingi de volei în valoare de circa 4.000 lei, bandă de alergare, în valoare de circa 12.000 lei, cuptor electric, în valoare de circa 17.000 lei, stilouri în valoare de 13.000 lei, uniforme de chestor, pavele, cărți în ediții de lux, legate în piele, pe comandă, mese festive ale ofițerilor neoperativi ai D.I.P.I.

Rareș Văduva, aflat la șefia DIPI când DNA a anunțat urmărirea penală în acest dosar și demis la finalul lunii august, este acuzat de deturnare de fonduri, fals intelectual, uz de fals, abuz în serviciu, dar și de favorizarea făptuitorului și obstrucționarea justiției. Gelu Oltean este acuzat de delapidare, fals intelectual, uz de fals și abuz în serviciu.

Procurorii DNA arată că în 2014, pe atunci șeful DIPI Gelu Oltean și-ar fi însușit suma de 15.000 de lei din fondurile operative ale serviciului secret, iar pentru a ascunde fapta ar fi întocmit un raport și ar fi clasificat drept „secret” un document care nu conținea nicio informație de acest gen.

Rareș Văduva este acuzat că ar fi schimbat destinația sumei totale de 13.476 de lei din fondurile operative ale serviciului secret, banii fiind folosiți pentru cheltuieli de protocol. El ar fi procedat la fel ca Oltean pentru a justifica fapta – a întocmit înscrisuri pe care le-a clasificat secret, deși nu conțineau informații de securitate națională.

De asemenea, Văduva mai este acuzat că ar fi refuzat să declasifice înscrisurile reținute de DNA ca probe în acest dosar, precum și că ar fi refuzat să pună la dispoziția procurorilor alte înscrisuri solicitate.

În acest dosar mai sunt urmăriți penal și alți ofițeri ai DIPI, precum și fostul șef al DIPI Nicolae Gheorghe și adjuncții săi Gheorghe Popa și Nelu Zărnică.

DNA mai are în lucru un dosar disjuns din acesta, în care fostul vicepremier și ministru de Interne Gabriel Oprea este și el urmărit penal pentru că ar fi beneficiat de o limuzină Audi A8 achiziționată din fondurile operative ale DIPI, precum și de alte amenajări ale biroului său de ministru, cum ar fi o cabină de duș de tip jacuzzi.