TOP 5 ȘTIRI. Cele mai importante știri de luni, 14 iulie

Publicat: 14 07. 2014, 22:14
Actualizat: 29 07. 2014, 17:44

Știri de interes public sau știri care au stârnit interesul publicului: la finalul fiecărei zile, editorii gândul vă propun TOP 5 ȘTIRI, o oglindă a știrilor de peste zi.

1. Consultările de la Cotroceni pe tema reducerii CAS s-au încheiat cu o nouă dispută publică între președintele Traian Băsescu și premierul Victor Ponta.Versiunea lui Victor Ponta asupra consultărilor de la Cotroceni – „Ne-am certat” – a fost parată de Traian Băsescu, în această seară, cu înregistrarea oficială a discuției furnizată de Președinție.

2. Emoțiile elevilor care au susținut examenul de Evaluare Națională s-au terminat. EDU.RO a publicat rezultatele după repartizarea computerizată cu o zi mai devreme decât prevedea calendarul Ministerului Educației. Rezultatele vor fi afișate și la școlile de proveniență ale elevilor.

3. Mircea Băsescu și Marian Căpățână au fost trimiși în judecată, luni, în dosarul în care fratele președintelui este acuzat că, prin intermediul lui Căpățână, ar fi primit 250.000 de euro pentru a interveni la judecători să dispună o sentință favorabilă în procesul lui Bercea Mondial.

4. Președintele Traian Băsescu a trimis astăzi în Parlament, pentru reexaminare, proiectul de lege votat pe 24 iunie prin care deputații i-au pus la adăpost pe primarii și pe președinții de Consilii Județene de dosarele de incompatibilitate în care riscau să fie condamnați definitiv pentru conflict de interese.

5. Liberalul Crin Antonescu a susținut într-un interviu acordat gândul nu el a fost inițiatorul acțiunii de suspendare a președintelui Băsescu în vara lui 2012, dar că își asumă acest proces declanșat de USL. În privința pactului de coabitare, fostul președinte PNL a declarat că are convingerea că înaintea semnării acestui document a existat o întâlnire între Liviu Dragnea și Traian Băsescu.

ȘTIRI – ULTIMELE ȘTIRI și ȘTIRI DE ULTIMĂ ORĂ, pe GÂNDUL.INFO