Toți ostaticii reținuți într-o bancă din apropiere de Paris au fost eliberați

Publicat: 15 02. 2012, 09:48
Actualizat: 25 07. 2012, 21:47
Toți ostaticii reținuți, marți, de două persoane înarmate, într-o bancă din apropiere de Paris au fost eliberați în siguranță, a anunțat prefectura, citată de AFP.

Toți ostaticii reținuți, marți, de două persoane înarmate, într-o bancă din apropiere de Paris au fost eliberați în siguranță, a anunțat prefectura, citată de AFP.

Cei doi infractori au fost arestați de forțele RAID, unitatea de elită a poliției naționale, care au reușit să pătrundă în cursul după-amiezei în banca situată la Rungis, a declarat o sursă din cadrul poliției.

Șase persoane au fost reținute în bancă, în cursul dimineții. Trei femei au fost eliberate în jurul orei 12.00 (13.00, ora României), de către infractori, care aveau arme de mână, conform unei surse din cadrul poliției. Un al patrulea ostatic a fost eliberat în jurul orei 13.00 (14.00, ora României).

În interiorul băncii se mai aflau un client și un angajat, precum și cei doi infractori, în momentul în care au pătruns forțele RAID. (Mediafax)