Trafic îngreunat pe DN 7, în urma unui accident în care au fost implicate cinci mașini

Publicat: 05 09. 2012, 10:20
Actualizat: 28 03. 2019, 13:49

Circulația rutieră este îngreunată, miercuri dimineață, pe DN 7, în județul Hunedoara, în urma unei tamponări în care au fost implicate trei autotrenuri și două autoturisme, potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române.

Conform sursei citate, traficul este îngreunat pe DN 7 Deva – Arad, la kilometrul 414+300 metri, în zona localității hunedorene Ilia, din cauza unei tamponări în care au fost implicate cinci autovehicule – trei autotrenuri și două autoturisme.

În urma accidentului nu s-au înregistrat victime, însă unul dintre autotrenuri s-a defectat și blochează sensul de mers Arad – Deva, astfel că traficul se desfășoară pe celălalt sens, alternativ.

Cauza probabilă a accidentului a fost nepăstrarea unei distanțe corespunzătoare în mers, mai precizează Centrul Infotrafic.