Traficul feroviar în județul Brăila a fost închis, toate trenurile au fost anulate

Publicat: 29 01. 2014, 21:33
Actualizat: 28 09. 2018, 05:03
Traficul feroviar în județul Brăila a fost închis și toate trenurile au fost anulate, miercuri seară, în condițiile în care în cursul zilei au fost închise toate drumurile județene și naționale din județ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traficul feroviar în județul Brăila a fost închis și toate trenurile au fost anulate, miercuri seară, în condițiile în care în cursul zilei au fost închise toate drumurile județene și naționale din județ, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brăila, colonelul Ștefan Stoian, decizia de a anula toate trenurile aparține Regionalei Galați a CFR și a fost luată din cauza vremii extrem de nefavorabile.

De asemenea, în Brăila sunt blocate toate drumurile naționale și județene, iar bacurile nu mai fac treceri spre județul Tulcea și spre Insula Mare a Brăilei din cursul zilei de miercuri, când au început iar ninsorile și vântul puternic.

Și numărul localităților izolate a crescut în cursul zilei de miercuri, de la 14, câte erau la orele prânzului, la 35, la ora transmiterii acestei știri. În satul Lanurile, din comuna Viziru, nu este curent electric, în timp ce localnicii din satele Roșiori, Florica și Colțea, din comuna Roșiori, nu au apă.

„Au fost transmise tuturor Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență măsuri privind obligativitatea înființării serviciului de permanență la sediul primăriei, monitorizarea permanentă a evoluției fenomenelor meteorologice periculoase, avertizarea populației, participarea la acțiunile de intervenție cu utilajele și echipamentele din dotare și crearea condițiilor necesare asigurării populației cu alimente și materiale de strictă necesitate”, a mai precizat purtătorul de cuvânt al ISU Brăila, Ștefan Stoian.

Județele Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea sunt miercuri, de la ora 15.00 până la ora 22.00, sub avertizare cod roșu de viscol.

Începând de miercuri, ora 23.00, va intra în vigoare o altă avertizare, valabilă până joi, la ora 10.00.

Astfel, avertizarea cod portocaliu va fi restrânsă, de miercuri noapte, la opt din cele 14 județe, respectiv Călărași, Ialomița, Constanța, Tulcea, Brăila, Buzău, Vrancea și Galați.