Tragedie în comuna Bunești. Cine este bărbatul decedat în urma unui accident rutier grav

Publicat: 22 12. 2015, 22:56

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliției Județene Suceava, Ionuț Epureanu, accidentul s-a produs în zona localității Bunești, după ce mașina în care se afla Onofriciuc a fost lovită de un autoturism condus de medicul de familie din Bunești, transmite corespondentul MEDIAFAX.

El a spus că din primele cercetări s-a stabilit că Onofriciuc, care conducea un autoturism, a primit un telefon și a dorit să se întoarcă din drum, motiv pentru care a întors mașina. Când se afla pe mijlocul șoselei, mașina în care se afla a fost lovită de un alt autoturism condus de medicul de familie din Bunești.

În urma accidentului, Mircea Onofriciuc a suferit răni grave și, deși s-a încercat resuscitarea acestuia, nu s-a mai putut face nimic, fiind pronunțat decesul.

Mircea Onofriciuc intrase de marți în concediu și urma să iasă la pensie de la 1 ianuarie 2016.