Tragedie într-o familie din Vaslui. Doi soți au fost răpuși de coronavirus, la o zi distanță unul de celălalt

Publicat: 20 10. 2020, 12:21
Actualizat: 20 10. 2020, 13:03
Cifre false în raportările COVID-19?! Federația “Solidaritatea Sanitară”, acuze pentru Ministerul Sănătății și GCS. “Nu înțelegem cum ne sunt numărați eroii de către autorități!”

Doi soți din județul Vaslui au încetat din viață la o zi distanță unul de celălalt. Aceștia erau infectați cu coronavirus. În ciuda tuturor eforturilor depuse de medici, nu au mai putut fi salvați.

După ce au fost testați pozitiv cu coronavirus, soții, ambii în vârstă de 74 de ani, au fost internați, imediat, la Spitalul Județean din Bârlad. Potrivit rudelor, cei doi aveau afecțiuni conforme cu vârsta, dar pe care le țineau sub control. Mai mult, nu aveau nevoie de ajutor pentru a se deplasa.

La scurt timp după ce au fost externați, cei doi au început să se simtă rău și, astfel, au ajuns din nou pe patul de spital, acum la secția de Terapie Intensivă. Medicii s-au luptat să-i țină în viață, dar, din păcate, nu au reușit. Prima care a încetat din viață a fost femeia, urmată la o zi distanță de soțul ei, fost cadru militar în Vaslui.

59 de persoane ucise de coronavirus în ultimele 24 de ore

Până pe 19 octombrie, potrivit GCS, 5.931 persoane diagnosticate cu coronavirus au decedat. În intervalul 18.10.2020 (10:00) – 19.10.2020 (10:00) au fost raportate 59 de decese (26 bărbați și 33 femei), ale unor pacienți infectați cu COVID-19, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Brăila, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Dâmbovița, Iași, Maramureș, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vaslui, Vrancea și Municipiul București.

În total, pe teritoriul României au fost confirmate, până luni, 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 132.082 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19)