TRAGIC. O tânără a murit după ce a căzut de pe o stâncă. Ea voia să facă o poză spectaculoasă cu care să sărbătorească ieșirea din izolare

Publicat: 01 05. 2020, 08:54
Actualizat: 07 04. 2021, 00:43
Foto: Olesya Suspitsyna, Sursă: Instagram

Pentru a sărbători ieșirea din izolare, Olesya Suspitsyna, o tânără de 31 de ani, originară din Kazahstan, s-a urcat pe o stâncă, unde voia să realizeze o serie de  fotografii spectaculoase.

Turcia a ridicat o parte dintre restricțiile impuse pe timpul carantinei. Tânăra a căzut de la circa 30 de metri și a murit chiar sub ochii unui prieten, scrie The Mirror. Tragicul eveniment a avut loc în orașul Antalya, unde tânăra lucra de cinci ani ca ghid turistic.

Ea a vrut să pozeze cu o cascadă spectaculoasă pe fundal, a sărit un gard de protecție și s-a urcat pe o stâncă. Acolo a căzut în apă.

Tânăra, originară din Kazakhstan, își dorise tot timpul să locuiască în Turcia.

„Voi admira mereu frumusețea naturii turcești. Acesta este paradisul meu”, scria Olesya la una dintre fotografiile sale pe Instagram.

„Olesya a fost o persoană deșteaptă și drăguță. Își stabilea țeluri și mereu și le îndeplinea”, a spus Iuri, o rudă a Olesyei.

„Olesya a iubit întotdeauna Turcia și a visat să trăiască acolo. Și-a văzut visul cu ochii. Eete o pierdere ireparabilă. Inima mea e zdrobită”, a spus Olga Kravcuk, o prietenă din Kazahstan.