Traian Băsescu ar fi suferit un accident vascular pe fond de stres. Detalii exclusive: I s-ar fi făcut rău după ce a aflat că trebuie să părăsească casa în zece zile

Publicat: 25 03. 2022, 16:12
Actualizat: 25 03. 2022, 18:30
Traian Băsescu ar fi suferit un accident vascular pe fond de stres / Sursă FOTO: Alexandru Dobre - Mediafax Foto

Pe fond de stres, fostul președinte al României Traian Băsescu ar fi suferit un accident vascular. Surse apropiate familiei susțin că ieri, acesta și-a pierdut auzul, apoi a ajuns la spital, unde s-a constatat că trebuie trimis într-un spital de urgență, în Belgia, cu un avion privat

Potrivit unor surse, lui Traian Băsescu i s-ar fi făcut rău ieri, imediat după ce a primit o hârtie în care scria că are la dispoziție zece zile pentru a elibera casa. Totodată, acesta a aflat din document că nu va mai beneficia de protecția SPP.

Sursele citate mai spun că au luat legătura cu persoane din familie și că Traian Băsescu este la Bruxelles. Acesta are probleme la inimă și plămâni, însă starea sa de sănătate este una bună. Acesta nu se afla în România când i s-a făcut rău, ci la Bruxelles, urmând să dea în curând un comunicat de presă.

Având în vedere că au apărut complicații la plămâni, medicii români au decis transferarea lui urgentă în străinătate. Fostul președinte a fost internat la Spitalul Militar.

Săptămânile trecute, fostul lider de la Cotroceni ar fi fost internat într-un spital din România.

Potrivit inPolitics, fostul președinte Traian Băsescu ar fi fost internat de urgență în această dimineață în spital, la Bruxelles, unde a fost dus cu un avion privat, în urma unui accident vascular cerebral, conform unor surse de încredere apropiate familiei.

Sursa citată mai scrie că pe cele două numere de telefon ale lui Traian Băsescu nu răspunde, deocamdată, nimeni.

Informația nu a fost confirmată de familie până la această oră.

Care a fost prima reacție a lui Băsescu, după ce instanța a decis că a fost colaborator al Securității: ”Voi face demersurile legale la CEDO”

Fostul președinte Traian Băsescu a fost colaborator al Securității ca poliție politică, a decis miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), care a menținut astfel hotărârea primei instanțe. Hotărârea este definitivă.

„Am luat notă de decizia ÎCCJ pe care nu o voi comenta public, așa cum am procedat de-a lungul întregului proces.Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris, pe Facebook, fostul șef al statului, la câteva ore după ce decizia a fost publicată.