Traian Băsescu, atac dur la adresa premierului: „Stai cu plagiatorul Tobă la dreapta, te faci că nu vezi”

Publicat: 06 02. 2016, 13:08

„Avem și o explicație și asta îl va compromite pe Cioloș, până la urmă. Stai cu plagiatorul Tobă la dreapta, în ședințele de Guvern, stai cu academicianul Curaj de la Academia de Științele Securității, în același Guvern, și te faci că nu vezi că în jurul tău este o cangrenă care nu poate să facă decât rău societății românești”, a declarat Traian Băsescu, la Consiliul Național al MP.

Fostul președinte a mai afirmat că liderul UNPR, Gabriel Oprea, este „stâlpul doctoratelor” din România și îl acuză pe ministrul Educației, Adrian Curaj, că nu face nimic pentru a rezolva problema celor acuzați de plagiat.

„Stâlpul doctoratelor, Gabriel Oprea, până la mai proaspătul intrat în club Bușoi, sunt niște figure triste ale vieții politice românești, care încearcă să se definească a fi în grupul de elită intelectuală al țării, iar ei sunt niște prăpădiți care copie precum elevii de liceu. De regulă, când copiezi la facultate sau la liceu, te exmatriculează. Pe ăștia văd că îi ține ministrul Curaj și nu are curaj să transfere către opinia publică nici măcar lista completă a doctorilor din România, să ia o măsură, cum a vrut să ia doamna Prună pentru marii academicieni din pușcării. Curaj nu știe cum să lase acest ghiveci neatins, ori acesta este un ghiveci al corupției intelectuale. Asta sunt oamenii ăștia. Nu sunt mai prejos decât cei care fură din bugetul de stat(…) Sunt niște plagiatori fără niciun Dumnezeu!”, a mai declarat Traian Băsescu.