Traian Băsescu, despre probabilitatea unei prezențe scăzute la alegerile locale

Publicat: 15 09. 2020, 17:59
Actualizat: 06 04. 2021, 15:53
Traian Băsescu, despre probabilitatea unei prezențe scăzute la alegerile locale

Într-o conferință de presă care a avut loc marți, Traian Băsescu, candidatul PMP la Primăria București, a vorbit despre probabilitatea ca prezența la vot de la alegerile de pe 27 septembrie să fie sub așteptări. Acesta a subliniat necesitatea introducerii votului prin corespondență.

Votul prin corespondență, necesar

Când a fost întrebat dacă se teme de o prezență mică la vot pe 27 septembrie, Băsescu a spus că ia în calcul această probabilitate.

„Da. Există acest risc al prezenței mici la vot. Probabil dacă ați urmărit declarațiile mele, acum 6 luni spuneam să se introducă și votul prin corespondeță și votul electronic. De 2 luni nu mai spun de votul electronic, pentru că nu mai este timp, dar încă spun de votul prin corespondență, care ar trebui introdus. Altfel va fi o participare foarte slabă la vot”, a spus Traian Băsescu.

Întrebat despre țările care nu permit această procedura de vot prin corespondență, Băsescu a subliniat că dacă își doresc cu adevărat să voteze, românii își vor putea exprima opțiunile.

„Guvernul a prelungit cu o lună termenul de înscriere pe liste electorale. Termenul a fost prelungit exact pentru ca cei care vor să voteze să se înscrie pe liste electorale. O pot face pe calculator, nu trebuie să mai meargă la ambasadă. Românii au toate condițiile de a vota.”, a răspuns Băsescu.

Sursă Foto: Facebook

Traian Băsescu (PMP): Programul meu este bazat pe obiective tehnice clare și 100% finanțabil din bani europeni

Fostul președinte al României și fostul Primar General al Capitalei, Traian Băsescu, actual europarlamentar, a detaliat, în cadrul conferinței de marți, obiectivele privitoare la reducerea poluării și la serviciile de încălzire a locuinței și furnizare apă caldă menajeră.

„Programul meu este, așa cum v-am mai spus un progam bazat pe obiective tehnice clare și un program 100% finanțabil din bani europeni. Este un program care a fost construit pe prioritățile de finanțare ale programul cu care Ursula von der Leyen a câștigat votul pozitiv al Parlamentului, așa numitul program Green Deal”, a declarat Traian Băsescu.