Transportul buletinelor de vot către secțiile din București a început Poliția Capitalei: Șoferii sunt testați cu alcooltest

Publicat: 09 11. 2019, 08:42

Poliția Capitalei acționează în aceste zile cu peste 2.200 de polițiști, cărora li se alătură alte structuri ale Ministerului Afacerilor Interne.

„La acest moment începe transportul buletinelor de vot către secțiile organizate la nivelul municipiului București. Pentru a ne asigura că nu vor exista incidente pe parcursul acestei activități, toți conducătorii auto sunt testați cu aparatul alcooltest și de asemenea sunt verificate documentele, atât ale celor ce se află la volan, cât și ale autoturismelor de transport”, a declarat Ciprian Romanescu, purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei.

După ce buletinele vor ajungela secțiile de votare, polițiștii își vor prelua posturile: paza obiectivelor atribuite, adică spațiile unde sunt organizate secțiile de votare.

„Ne vom îndeplini întocmai obligațiile, în acord cu atribuțiile poliției. De asemenea, suntem pregătiți sa intervenim la orice apel 112 sau solicitare directă”, a mai precizat sursa citată.