Trei autoturisme au luat foc în centrul Capitalei. UPDATE: Incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit
:format(webp):quality(80)/https%3A%2F%2Fwww.gandul.ro%2Fwp-content%2Fuploads%2F2015%2F07%2F14586018%2F1-masina-incendiu.jpg)
UPDATE: Incendiul care a cuprins trei autoturisme parcate pe strada Ion Câmpineanu din centrul Capitalei luni seară a fost probabil provocat de un scurtcircuit, produs la una din mașini, focul extinzându-se la celelate două din cauza scurgerii de carburant.
Cele trei mașini erau parcate și nu era nicio persoană în interiorul lor.
Autoturismul de la care a izbucnit incendiul a ars în totalitate. Ca urmare a scurgerii de carburant de la acesta, incendiul s-a propagat cu rapiditate la celelalte două mașini, una dintre ele fiind avariată în proporție de 30 la sută, iar cealaltă, doar la nivelul caroseriei.
Pompierii de la ISU București – Ilfov acționează la fața locului cu patru autospeciale de stingere.