Trei brancardieri de la celebrul spital AKH din Viena goleau buzunarele pacienților în vârstă. Care este pedeapsa primită

Publicat: 09 02. 2022, 22:53
Actualizat: 09 02. 2022, 22:59
Sursă Foto: Pixabay - Ilustrativ

Cei trei brancardieri de origine sârbă au furat bani de la pacienții țintuiți la pat la Spitalul General (AKH) din Viena. În instanță, aceștia au recunoscut peste 30 de fapte și au fost condamnat la pedepse între 12 și 17 luni de închisoare. Prejudiciul calculat este de 7.000 de euro.

Potrivit publicației austriece Heute, bărbații au fost prinși în flagrant în noiembrie anul trecut. Pe rând, în echipe de câte doi, furau portofelele din buzunarele pacienților, în majoritate în vârstă.

„După ce împărțeam banii, înfășuram portofelele în hârtie și le aruncam în toaletă”, au declarat ei, marți, 8 februarie, la Tribunalului Regional din Viena.

„Am avut mult timp să mă gândesc la faptele mele, în timp ce eram în arest, îmi pare foarte rău pentru ce am făcut”, a declarat unul dintre acuzați.

Au tâlhărit un diplomat al unei ambasade

Presa austriacă mai scrie că un angajat de rang înalt al unei ambasade din străinătate s-a numărat printre cele peste 30 de persoane care au fost jefuite. O altă victimă s-a trezit fără o poșetă Louis Vuitton. Cele două victime au fost cele care au anunțat poliția.

Bărbații au recunoscut toate acuzațiile, peste 30 de furturi. Instanța i-a condamnat la pedepse între 12 și 17 luni de închisoare. Verdictul nu e definitiv. Aceștia vor trebui vor să restituie pagubele victimelor, în total aproximativ 7.000 de euro.