Trei foști directori de la RADET, trimiși în judecată pentru luare de mită

Publicat: 25 09. 2013, 17:15
Actualizat: 25 09. 2013, 17:15

Foștii directori de la RADET Ion Voicu, Dan Mavrodin și Ovidiu Gărduș au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, care îi acuză că ar fi cerut mită de la reprezentanții unor societăți comerciale.

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) i-au trimis în judecată pe Ion Voicu, director general și director general adjunct la RADET, funcții ocupate consecutiv la data comiterii faptelor, și pe Daniel Ovidiu Gărduș, fost director al Direcției Exploatare și Mentenanță, pentru luare de mită, în formă continuată.

Alături de cei doi a fost trimis în judecată și Dan Mavrodin, director economic și comercial în cadrul RADET la data comiterii faptelor, pentru luare de mită și complicitate la luare de mită în formă continuată.

Dosarul va fi judecat de Tribunalul București.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în luna februarie, Ion Voicu și Dan Mavrodin au cerut de la reprezentantul unei societăți comerciale, denunțător în cauză, 600.000 de lei, reprezentând 10 la sută din suma pe care RADET București trebuia să o plătească societății respective în baza unui contract. În schimbul banilor, cei doi directori de la RADET s-au angajat să înceapă efectuarea plăților aferente materialelor livrate de către această societate.

„În perioada februarie-martie 2013, cei doi directori au primit, în trei tranșe, suma totală de 148.800 lei. Banii i-au fost remiși lui Mavrodin Dan, o parte din aceste sume fiindu-i date apoi lui Voicu Ion”, au precizat procurorii în actul de sesizare a instanței.

Procurorii îl acuză pe Ovidiu Daniel Gărduș că, în 25 februarie, a primit de la reprezentantul aceleiași societăți comerciale 5.000 de lei, bani ceruți anterior „pentru a nu exercita unele atribuții de serviciu ce ar fi avut consecințe negative asupra derulării contractelor încheiate de RADET București cu respectiva societate”.

Gărduș ar mai fi primit alți 50.000 lei, în 22 ianuarie, prin intermediul aceleiași persoane, de la reprezentantul altei societăți comerciale care avea contracte cu RADET București, după ce, anterior condiționase continuarea implementării contractelor de primirea acelei sume de bani.

„În același scop, al derulării în bune condiții a contractului, inculpatul Gărduș Ovidiu i-a pretins reprezentantului acestei ultime societăți comerciale să efectueze plata cazării în cuantum de circa 1.000 euro, pentru două camere duble la un hotel din Paris, cu ocazia unei excursii pe care inculpatul împreună cu alte persoane intenționau să o facă în luna aprilie 2013. Deși cererea fusese acceptată, excursia nu a mai avut loc din cauza inițierii prezentei anchete penale”, se mai arată în rechizitoriu.

Procurorii au mai stabilit că, în februarie 2013, Dan Mavrodin a cerut și a primit de la un alt denunțător, administrator al unei societăți comerciale, 43.000 de lei, pentru a dispune efectuarea unor plăți restante pe care RADET le datora societății administrate de denunțător, în baza unui contract de lucrări.

Procurorii DNA au pus sechestru asigurător pe mai multe sume de bani aparținând lui Voicu, Mavrodin și Gărduș, în vederea confiscării, până la concurența sumei care ar fi fost luată cu titlu de mită.

Cei trei foști directori de la RADET au fost arestați în 26 iulie, în urma unei decizii a Tribunalului București. Aceștia au contestat decizia, Curtea de Apel București dispunând, în 3 iulie, înlocuirea măsurii arestării preventive cu interdicție de a pleca din București și, respectiv, județul Ilfov.