Trei persoane, între care doi copii, dispărute în Siret în timp ce se aflau la scăldat

Publicat: 21 08. 2013, 18:27
Actualizat: 22 08. 2013, 00:31

Trei persoane, între care doi copii în vârstă de 7 și 10 ani, sunt căutate de pompieri, miercuri după-amiază, după ce au dispărut în apele râului Siret, unde merseseră la scăldat, în apropierea localității Braniștea din județul Galați, transmite corespondentul MEDIAFAX.

La fața locului au fost mobilizate mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, care îi caută pe copii, dispariția acestora fiind anunțată prin 112.

„Printr-un apel la 112 a fost semnalată dispariția a trei copii în apele Siretului. Din informațiile noastre, copiii se aflau la scăldat, au intrat în apă și nu au mai fost văzuți. În acest moment pompierii îi caută pe cei dispăruți cu o barcă pneumatică”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, Eugen Chiriță.

Potrivit acestuia, la fața locului sunt prezente și echipaje ale SMURD, pregătite să intervină dacă va fi cazul.

Inițial, reprezentanții ISU Galați nu au putut preciza vârstele celor trei, ulterior anunțând că este vorba despre doi copii cu vârste de șapte și zece ani și un tânăr de 19 ani .