Trei TIR-uri au fost implicate într-un accident pe DN2

Publicat: 02 12. 2014, 10:28

Potrivit Centrului Infotrafic al Poliției Române, accidentul, în care au fost implicate trei autotrenuri, a avut loc în jurul orei 08.45, pe DN2 Focșani – Rămnicu Sărat, în localitatea Urechești.

În urma accidentului, traficul rutier s-a desfășurat îngreunat, pe o bandă, alternativ, timp de aproximativ o oră.

Conform sursei citate, pe DN2 se circulă în condiții de iarnă, pe anumite sectoare stratul de zăpadă, amestecat cu material antiderapant, măsurând 1-2 centimetri. De altfel, în tot județul Vrancea ninge marți dimineață, iar pe anumite artere rutiere s-a depus un strat subțire de zăpadă.