Tribunalul București a amânat pentru 31 martie cererea lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor

Publicat: 03 03. 2014, 10:32
Actualizat: 31 01. 2019, 18:19

Adrian Năstase a cerut instanței să se pronunțe doar pe baza minutei dosarului „Zambaccian”, fără a mai aștepta motivarea deciziei dispuse de Înalta Curte de Casație și Justiție.

„Solicitarea mea, ținând seama că termenul prevăzut de Codul de procedură penală de 30 de zile (pentru redactarea motivării, n.r.) a fost depășit, pentru a nu-mi fi aduse prejudicii, vă solicit să vă pronunțați doar pe minută, nu pe motivare. Bănuiesc că nimeni nu-i poate pedepsi pe judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție”, a spus Adrian Năstase, în fața instanței.

Instanța a decis să amâne discuțiile în această cauză pentru 31 martie.

Avocatul Ion Cazacu a declarat, la ieșirea din sala de judecată, că a depus la dosar mai multe documente prin care arată că o astfel de cerere de contopire poate fi judecată și fără motivarea unei instanțe.

„La dosar există înscrisuri, respectiv un dosar și minuta din acel dosar. Tehnic, judecătorul se poate pronunța și pe aceste înscrisuri. A mai existat și un precedent judiciar în această situație. Am încercat, în felul acesta, să solicităm urgentarea soluționării cererii”, a spus avocatului lui Adrian Năstase.

Andrei Năstase, fiul cel mare al fostului premier, s-a declarat dezamăgit de faptul că judecătorii de la instanța supremă nu au redactat până la acest moment motivarea din dosarul „Zambaccian”.

„Este o dezamăgire că judecătorii de la Înalta Curte nu respectă legea, cele 30 de zile trebuiau respectate. Eu îmi doresc să se redacteze cât mai repede, până la urmă Codul de procedură penală să fie respectat”, a spus Andrei Năstase.

Acesta a declarat, înaintea judecării cererii, că Adrian Năstase stă în penitenciar într-o zonă cu 20 de persoane.

Întrebat ce cere Adrian Năstase să primească de acasă, Andrei Năstase a spus că îi duce foarte multe cărți și lucruri care să îl ajute pentru documentare la lucrarea științifică pe care o pregătește.

Întrebat dacă tatăl său se regăsește în povestea Iuliei Timoșenko, Andrei Năstase a spus că nu ar putea să facă o comparație. „Cazurile trebuiesc individualizate, nu pot fi luați și puși împreună”, a adăugat Andrei Năstase.

Judecarea cererii formulate de avocații lui Adrian Năstase de contopire a pedepselor primite de fostul premier în dosarele „Trofeul calității” și „Zambaccian”, respectiv de doi de închisoare și de patru ani de închisoare, a fost amânată și la primul termen, din 3 februarie, din același motiv.

Avocatul Ion Cazacu a declara, în 3 februarie, că în cazul unui eventual spor de pedeapsă intervine problema legii mai favorabile, pentru că un cod prevede că este la latitudinea judecătorului, iar celălat cod, că este un lucru automat.

„Nu pot să spun, este o apreciere a judecătorului. Și aici, într-adevăr, intervine problema legii penale mai favorabile, pentru că un cod prevede că sporul este la latitudinea judecătorului și nu este obligatoriu, iar celălat cod prevede acest spor ca un lucru automat. Le vom discuta la instanță. Sporul automat va fi acela prevăzut de lege”, spunea avocatul Ion Cazacu.

Cererea lui Adrian Năstase va fi judecată atât prin prisma noilor coduri penal și de procedură penală, intrate în vigoare la 1 februarie, cât și luând în considerare vechile coduri, aplicându-se principiul legii penale mai favorabile.

Cazacu preciza că vor fi avute în vedere dispozițiile codurilor penale vechi și nou, pentru a vedea într-adevăr dacă se aplică legea penală mai favorabilă și unde anume.

Avocații lui Năstase au introdus, în 23 ianuarie, la Tribunalul București, cererea de contopire a pedepselor primite de clientul lor în dosarele „Trofeul calității” și „Zambaccian”. În urma judecării acestei cereri, fostul premier ar putea primi un spor de pedeapsă, după contopirea efectivă a pedepselor.

Instanța supremă i-a condamnat în 6 ianuarie, în dosarul Zambaccian, pe Adrian Năstase la patru ani de închisoare cu executare, pe soția acestuia, Dana Năstase, la trei ani cu suspendare, iar pe Irina Jianu, la patru ani cu executare. Adrian Năstase a fost încarcerat în aceeași zi.

Fostul premier ar putea să execute mai puțin de un an de închisoare, după condamnarea la patru ani în dosarul „Zambaccian”, el putând cere eliberarea condiționată după 16 luni, din care i-ar putea fi scăzute cele opt luni de detenție din dosarul „Trofeul calității”, arătau atunci avocații acestuia.

Ar rezulta, astfel, patru ani de închisoare, cu posibilitatea ca judecătorul care va analiza cererea de contopire a pedepselor să aplice, dacă va considera necesar, un spor de pedeapsă.

Dacă pedeapsa în urma contopirii va fi de patru ani (48 de luni), Năstase ar putea cere liberarea condiționată după 16 luni. El are dreptul să ceară liberarea condiționată după ispășirea unei treimi din pedeapsă dat fiind că are peste 60 de ani, preciza pentru MEDIAFAX unul din avocații săi, Viorel Roș.

Ținând cont că a executat deja opt luni de închisoare din pedeapsa de doi ani în dosarul „Trofeul calității”, Năstase ar putea cere liberarea condiționată după opt luni.

Avocatul Ion Cazacu arăta în schimb că nu este pregătit la acel moment să facă „calcule matematice” și că doar un judecător de la Tribunalul București poate stabili cu exactitate perioada pe care Năstase urmează să o petreacă în penitenciar ca urmare a condamnării în dosarul Zambaccian.

Fostul premier a fost acuzat în dosarul importurilor din China că, în perioada 2002 – 2004, în calitate de premier, ar fi primit, în mod direct și prin intermediul soției sale, Dana Năstase, foloase necuvenite în valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004. Aceste foloase constau în contravaloarea unor bunuri importate din China și cheltuielile aferente acestor importuri, precum și contravalorea unor lucrări efectuate la imobilele lui Năstase din localitatea Cornu și din București.

În 20 iunie 2012, Adrian Năstase a fost condamnat definitiv, tot de instanța supremă, la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul calității”. El a fost încarcerat în 26 iunie 2012 și pus în libertate la 18 martie 2013, după ce Tribunalul București a admis cererea lui de eliberare condiționată.