Trupul carbonizat al unei tinere de 19 ani dată dispărută, găsit într-o clădire dezafectată din Odorheiu Secuiesc

Trupul carbonizat al unei tinere de 19 ani din Odorheiu Secuiesc, dispărută de acasă de luni seară, a fost găsit într-o clădire dezafectată, anchetatorii stabilind că moartea acesteia a fost violentă, iar un bărbat de 39 de ani a fost reținut ca suspect în acest caz.

Procurorul desemnat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita, Corina Ceașcai, a declarat, joi, corespondentului MEDIAFAX, că un cadavru carbonizat a fost găsit, miercuri, de un localnic, într-un imobil dezafectat de la periferia municipiului Odorheiu Secuiesc.

O echipă formată din criminaliști, medicul legist și procurorul de caz a început o anchetă, cadavrul fiind transportat, pentru necropsie, la morga Spitalului Municipal Odorheiu Secuiesc.

La rândul său, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Harghita, subcomisarul Incze Miklos, a declarat că în urma expertizei medico-legale s-a stabilit că trupul carbonizat în proporție de 70 la sută este al unei tinere din Odorheiu Secuiesc. Aceasta a plecat de acasă luni seară și nu s-a mai întors, dispariția fiind anunțată de către tatăl ei miercuri dimineață.

„Din primele cercetări s-a stabilit identitatea persoanei decedate, aceasta fiind o tânără de 19 ani, care în seara zilei de 6 august a dispărut de la domiciliu. Tot din primele cercetări s-a stabilit faptul că moartea acesteia a fost violentă”, a precizat Incze Miklos.

Anchetatorii au identificat și un suspect în acest caz, fiind vorba despre un bărbat de 39 de ani, din localitate, care a fost reținut în noaptea de miercuri spre joi, pentru 24 de ore.

Potrivit sursei citate, Parchetul de pe lângă Tribunalul Harghita nu s-a pronunțat, încă, asupra infracțiunii care ar fi fost comisă de bărbat.