Tudorel Toader: „O regulă elementară! Evaluarea procurorilor de rand înalt se face în baza legii, nu a regulamentului CSM”

Publicat: 03 03. 2018, 17:45

„O regulă elementară ! Procedura de evaluare a procurorilor de rang înalt se realizează în baza legii și nu a regulamentului CSM, în măsura în care acesta cuprinde norme contrare legii ! La nivelul ministerului justiției se realizează un studiu comparativ privind raportul dintre numărul de locuitori și numărul de magistrați, în statele membre ale UE”, a scris ministrul Justiției pe Facebook.

Reacția a venit după ce procurorul general Augustin Lazăr a declarat, într-un interviu, că ministrul Justiției a trecut linia roșie a separației puterilor în stat prin faptul că nu ar fi respectat procedura de revocare a procurorului șef DNA și a încălcat Regulamentul de organizare și funcționare al CSM.

Mai precis, Lazăr a afirmat că Executivul s-a erijat în denunțător și apoi evaluator al activității DNA, ceea ce ar încălca procedura prevăzută de art. 24, indice 1, din Regulamentul de funcționare CSM.

O opinie pe acest subiect a avut și prim-vicepreședintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, care a declarat joi, la București, că verificarea activității magistraților trebuie făcută de magistrați, nu de politicieni, iar din punctul de vedere al Comsiei nu este nimic în neregulă cu justiția.

Prim-vicepreședintele Comisiei Europene s-a întâlnit joi, la București, atât cu ministrul Justiției Tudorel Toader, cât și cu șefii de Parchete, printre care Laura Codruța Kovesi.

Discuțiile oficialului european cu prezentanții Justiției au avut loc în contextul în care ministrul Tudorel Toader a cerut revocarea procurorului șef al DNA. Secția pentru Procurori a CSM a dat aviz negativ solicitării ministrului Justiției, Klaus Ioahnnis fiind cel care va decide dacă apropă sau nu revocarea procurorului șef al DNA.