Turiștii care merg pe Valea Prahovei, sfătuiți să nu urce pe trasele Peșterea-Babele și Piatra Arsă

Publicat: 27 11. 2013, 16:02
Actualizat: 28 09. 2018, 16:54

Turiștii care merg pe Valea Prahovei sunt sfătuiți să nu urce pe traseele montane din Masivul Bucegi, în zona județului Prahova, întrucât aceste trasee au fost închise, cei care vor să urce pe munte putând alege trasele Peșterea – Babele și Piatra Arsă, în zona județului Dâmbovița, care sunt sigure.

Traseele montane din Masivul Bucegi, în zona stațiunilor de pe Valea Prahovei au fost închise ca urmare a căderilor de zăpadă din ultimele ore, iar în aceste condiții salvamontiștii îi sfătuiesc pe turiștii care merg pe Valea Prahovei să nu se depărteze de cabane și să nu urce pe munte, întrucât stratul de zăpadă este instabil iar în unele locuri, unde vântul a bătut cu putere, acest strat ajunge până la jumătate de metru.

Cei care vor să urce pe munte pot alege trasee montane din Dâmbovița.

Potrivit șefului Salvamont Dâmbovița, Doru Diaconescu, pentru cei care vor să plece în drumeții pe munte pot alege trasele Peștera – Babele și Peștera – Piatra Arsă, care sunt sigure, în zonă neexistând risc de avalanșă. Aceștia sunt totuși sfătuiți ca, înainte de a urca în munți pe aceste trasee, să ia legătura cu salvamontiștii.

Șeful Salvamont Dâmbovița a precizat că traseul rutier care duce de la Cuibul Dorului la Șaua Dichiului a fost închis în urma ninsorilor, întrucât este periculos fiindcă nu există parapete pe marginea drumului iar mașinile ar putea derapa. În schimb, este deschis traseul rutier Sanatoriul Moroieni – Zănoaga – Bolboci – Peștera.