Turiștii de la munte, sfătuiți să coboare înainte de ora 17.00 ca să nu fie surprinși de vremea rea

Publicat: 28 12. 2014, 16:38

Autoritățile din județul Dâmbovița au dispus mai multe măsuri pentru a preveni blocarea mașinilor pe drumuri, în contextul în care pentru Dâmbovița există o avertizare meteo cod portocaliu, valabilă pentru zona de munte a județului, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Astfel, conform unei informări date publicității de Prefectura Dâmbovița, prefectul județului a solicitat ca accesul turiștilor dinspre munte și spre cabanele din zona montană să se facă până cel mai târziu la ora 17.00 în cursul zilei de duminică.

Turiștii care vor să coboare de pe munte sau să urce către cabanele din Bucegi după această oră vor fi însoțiți de reprezentanții Jandarmeriei Montane, recomandându-li-se să nu plece singuri la drum, ci în grupuri.

De asemenea, Prefectura Dâmbovița anunță că dacă pentru zona montană va fi emisă avertizare cod roșu autoritățile iau în calcul închiderea temporară a drumurilor către această zonă. Pentru a putea răspunde într-un timp cât mai scurt la solicitările venite pe 112, Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ) Dâmbovița a decis să suplimenteze cu 25 la sută numărul echipajelor care intervin în această perioadă.

Directorul medical al SAJ Dâmbovița, Claudiu Dumitrescu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că numărul a fost suplimentat „atât cât a permis schema de personal”, astfel încât, dacă într-o zi obișnuită sunt deserviciu 14 – 15 echipaje, în această perioadă vor lucra 20 de echipaje, dintre care trei cu medic și 17 cu asistent medical.

Claudiu Dumitrescu a precizat, de asemenea, că pacienții care au nevoie de dializă și care locuiesc în zone cu risc de izolare și care sunt transportați cu ambulanțele serviciului public au fost contactați pentru a li se recomanda să fie transportați la spital mai devreme, astfel încât să nu riște să rămână blocați pe drumuri sau izolați.

Unul dintre pacienți, care este programat pentru dializă luni dimineață, a fost deja cazat în Spitalul Județean de Urgență Târgoviște, alți pacienți programați la dializă luni după-amiază urmând să fie contactați și preluați de ambulanțe încă de duminică dacă își vor da acordul în acest sens.

Până la ora transmiterii acestei știri, nicio gravidă din zona cu atenționare cod portocaliu din Dâmbovița nu solicitase să fie transportată la spital.