UDMR va sesiza PE, CE, ambasadele statelor UE și SUA după incidentele din Cimitirul Valea Uzului

Publicat: 07 06. 2019, 13:13

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a cerut Guvernului în luna aprilie să intervină pentru rezolvarea situației de la Cimitirul din Valea Uzului, unde s-au executat lucrări ilegale, fără avize și cu încălcarea unor acorduri internaționale.

„În momentul în care noi am sesizat Guvernul, în luna aprilie, pentru că atunci am aflat că se lucrează la Cimitirul din Valea Uzului, iar Guvernul ar fi intervenit, nu am fi ajuns aici. Acolo erau lucrări ilegale, fără niciun aviz, erau încălcate acorduri internaționale, iar Guvernul trebuie să intervină în astfel de situații și să restabilească ordinea legală. Dacă ar fi făcut acest lucru, nu s-ar fi ajuns aici. Dar nu au făcut nimic, ori pentru că nu au putut, ori pentru că nu au vrut, ambele variante fiind extrem de triste și revoltătoare. Concluzia este că nu se poate merge așa mai departe. Primarul din Dărmănești nu a fost tras la răspundere. Este o problemă uriașă și de aceea noi vom sesiza toate ambasadele UE, dar și ambasada SUA, Parlamentul European și vom cere audieri în Comisia LIBE, după instalarea noului PE, apoi vom sesiza CE și Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, pentru că trebuie o dezbatere despre situația din România. Vom sesiza și alte organisme internaționale, care se ocupă cu apărarea drepturilor omului și cu apărarea drepturilor minorităților etnice, vom cere Guvernului să tragă la răspundere pe cei responsabili, începând cu primarul din Dărmănești și cu cei care au vandalizat cimitirul și au agresat fizic oamenii pașnici și vom cere revenirea la starea inițială, înainte de construcție”, a spus Kelemen.

Potrivit acestuia, ce s-a întâmplat joi la Cimitirul din Valea Uzului a fost „barbarism și vandalism”, iar România și-a arătat „adevărata sa față privind minoritățile, fără machiaj”.

„Dacă acesta este modelul românesc, atunci înseamnă că suntem departe de Europa și de lumea civilizată. Cei care spun că există un model românesc mint și cei care spun că a fost rezolvată relația majoritate-minorități, nu spun adevărul. Ceea ce am văzut la Valea Uzului seamănă cu anii `30, a secolului trecut, în ceea ce privește retorica, gesturile, modul cum au strigat pe nume pe soldații români iar cei care erau acolo au răspuns > arată ce făceau legionarii în acea perioadă. Din acest punct de vedere cei care s-au comportat în acest fel au încălcat legile și se încadrează în legislația penală. Cum să distrugi un cimitir, cum să ataci oameni pașnici, cum să scoți crucile din pământ, asta e profanare de morminte și de aceea cred că autoritățile ar fi trebuit să intervină. Pe 10 august anul trecut au avut forța să intervină când nu trebuia, același comandant era acum și la Valea Uzului, dar nu au putut să intervină. Ori nu au vrut, ori nu au putut”, a subliniat liderul UDMR.

Kelemen Hunor a precizat că eroii căzuți în diferite războaie au loc unii lângă alții, dar nu unii peste alții și că dacă s-ar fi vrut, s-ar fi făcut o extindere a cimitirului din Valea Uzului pe o nouă parcelă unde nu sunt înmormântați alți soldați.

„Nici pentru amintirea soldaților români nu face bine să se știe că sub acele cruci sunt alți soldați înmormântați”, a explicat acesta.

Președintele UDMR a afirmat că a vorbit, joi, personal cu ministrul de Interne și a cerut o intervenție și un comportament mai ferm din partea jandarmilor, menționând că liderii Uniunii au făcut tot ce se putea face din punct de vedere politic.

„Am folosit toate mijloacele și căile politice și le vom folosi și în continuare, dar în acest moment tot ce s-a construit foarte greu în ultimii 25 de ani s-a distrus în câteva ore de către unii oameni iresponsabili și nu va fi ușor să mergem mai departe, să restabilim aceste punți. Până nu se va reveni la starea inițială, nu există altă posibilitate decât de a cere, a solicita, a căuta parteneri pentru a ajunge acolo, pentru că nu este bine pentru nimeni să rămână această situație”, a conchis Kelemen Hunor.

Peste 1000 de maghiari formaseră un lanț uman în fața Cimitirului Eroilor din Valea Uzului, Korodi Attila declarând, corespondentului MEDIAFAX, că oamenii stăteau unii lângă alții, iar pentru că erau foarte mulți, nu a trebuit să se țină de mână pentru a bloca accesul.

Ulterior, mai mulți cetățeni români aflați în preajma Cimitirului Eroilor din Valea Uzului pentru a sărbători Ziua Eroilor au rupt cordonul de jandarmi și au pătruns în cimitir, potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, Alexandra Dănculea.

„La Valea Uzului a fost ceva de nedescris în cuvinte, au venit sute de români, foarte mulți ultrași de la galerii de fotbal la înaintare, jandarmii le-au ținut piept cât au putut. Au intrat pe lateral în cimitir, au rupt poarta de lemn de la intrare cu pumnii și picioarele, au aruncat cu pietre și noroi spre maghiarii care stăteam în lanțul uman, au sărit pe cruci. Din fericire nu au fost persoane rănite, pentru că în momentul în care conflictul s-a radicalizat, am decis să ne retragem pentru ca nimeni să nu pățească nimic. Românii au ocupat cimitirul”, declara Korodi Attila.

Jandarmeria Română preciza, în legătură cu evenimentele din Valea Uzului, că recomandă tuturor participanților să aibă un comportament civilizat, calm și adecvat momentului.

„Toate persoanele care au săvârșit fapte contrare legii vor fi identificate și, pe baza imaginilor, vor fi dispuse măsuri legale. Jandarmeria Română va menține în zonă un dispozitiv de ordine publică pentru a preveni producerea unor incidente sau escaladarea unor conflicte”, arătau jandarmii.