Ultima discuție a lui Andrei Gheorghe cu fosta lui soție: Mi-a spus că e împăcat

Publicat: 24 03. 2018, 12:15
Actualizat: 25 03. 2019, 21:13

„Nu avea probleme medicale pe care să le fi știut sau pe care să le fi bănuit, în schimb, ce cred că i-a lipsit a fost medicina preventivă, adică, acele controale anuale.(…) Vorbeam în fiecare zi pe Facetime, să ne vedem. Am vorbit cu o seară înainte, se pregătea să vadă niște filme cu Măriuca, una dintre fetele noastre și era foarte senin și împăcat, era așa de o vreme. Liniștit. Mi-a și spus cu câteva zile înainte de…că se simte extraordinar de liniștit și de împăcat. S-a văzut cu prietenii noștri, Roman și Roxana, cei care au și galeria, care sunt extrem de apropiați și dragi nouă și s-a simțit foarte bine. M-am întors acasă și am vorbit pe Facetime și era foarte ok”, a povestit Petruța Gheorghe pentru Antena 3.

Întrebată când s-a gândit că ar fi ceva în neregulă, aceasta e răspuns: „Mi-e greu să rememorez asta. Când nu a răspuns la telefon și erau toate mașinile în garaj. El nu pleca niciodata fără mașină de acasă”.

Petruța Gheorghe a precizat că dacă ar mai fi putut să îi spună ceva jurnalistului, i-ar fi zis că îl iubește.

Jurnalistul Andrei Gheorghe, realizator de radio a murit, luni seara, la vârsta de 56 de ani, potrivit IPJ Ilfov. Jusnalistul a fost găsit decedat acasă.

Decesul a fost constatat în urma unui apel la 112, în urma căruia polițistii s-au deplasat la o adresă din Voluntari, unde a fost găsită o persoană decedată, în baia locuinței. Ulterior, s-a confirmat că persoana era Andrei Gheorghe, conform IPJ Ilfov.

Primele verificări efectuate în cazul jurnalistului Andrei Gheorghe au relevat faptul că acesta avea afecțiuni cardiace, suferind un infarct în trecut, au precizat sursele citate. Cercetările continuă în acest caz, doctorii de la Serviciul Județean de Medicină Legală care au efectuat autopsia, urmând să se pronunțe după vor primi, în aproximativ o săptămână, rezultatele testului toxicologic, au spus sursele menționate.