Ultimul film în care a jucat Sergiu Nicolaescu va avea premiera în acest an

Publicat: 05 01. 2013, 11:57
Actualizat: 26 03. 2019, 22:03

 „Lupu”, ultimul film în care Sergiu Nicolaescu a acceptat să joace un rol cheie, sub bagheta altui regizor – Bogdan Mustață, va avea premiera în acest an, informează stirileprotv.ro.

Pentru că a iubit atât de mult filmul, Sergiu Nicolaescu a jucat până în ultimele săptămâni de viață. Ultima peliculă în care apare Sergiu Nicolaescu se numește „Lupu” și va avea premiera anul acesta.

Drama „Lupu” este una dintre puținele pelicule în care Sergiu Nicolaescu a acceptat să joace un rol cheie, sub bagheta altui regizor.

„Lupu” este lungmetrajul de debut al lui Bogdan Mustață, un regizor în vârstă de 35 de ani, care l-a ales pe Sergiu Nicolaescu să joace partitura unui bătrân înțelept.

„Era foarte disciplinat și mult mai organizat decât noi. Practic, era primul înaintea tuturor pe platou. A fost o experiență de viață și de profesie pentru noi toți”, spune Bogdan Mustață.

Filmul prezintă povestea lui Lupu, un adolescent singuratic, ce trăiește într-o lume imaginară, una creată de el ca să-i fie pe plac. Să răspundă dorințelor și emoțiilor sale. O aduce în lumea lui pe Clara, fata pe care o iubește. Atunci când nu mai e sigur dacă ea e reală sau imaginară, simte că pierde controlul și vrea să evadeze. Sergiu Nicolaescu joacă în film rolul unui bătrân din blocul în care locuiește Lupu.

Proiectul a fost selecționat în cadrul Atelierului Festivalului de la Cannes. Bogdan Mustață a făcut filme de televiziune în Dubai și Vietnam și a câștigat Ursul de Aur la Berlin pentru scurtmetrajul „O zi bună de plajă”, în 2008.