Umilință MAXIMĂ pentru un turist român în Austria. Bărbatul spune că a fost confundat cu un refugiat ucrainean: ”Eu nu mai am ce să caut acolo”

Publicat: 03 03. 2023, 23:38
Fotografie cu caracter ilustrativ. Sursa: Shutterstock

Un turist român susține că ar fi fost umilit într-un hotel din Austria după ce angajații l-ar fi confundat cu un refugiat ucrainean. Acum, bărbatul spune că nu va mai vizita niciodată Austria și că își va trimite doar angajații, dacă va fi nevoie.

Bărbatul este un mare amator de sporturi de iarnă și anul acesta a ales să petreacă 10 zile în zona Salzburg, alături de familia sa. Acesta spune că a fost umilit de către angajații hotelului, care l-au confundat cu un refugiat ucrainean.

Mai mult, el spune că data viitoare se va reorienta și va merge la schi în Franța, Elveția sau Italia.

„Într-o dimineață, unul dintre angajații hotelului mi-a făcut observație în gura mare, de față și cu alți turiști, spunând că aș fi parcat mașina aiurea și că în felul acesta am ocupat două locuri de parcare. I-am explicat că știu foarte bine unde am parcat și că sunt atent de fiecare dată la astfel de detalii, dar el s-a îndepărtat, nu înainte să-mi arate pe geam o mașină cu număr de Ucraina, lăsată într-adevăr aiurea. Dar nu am mai apucat să-i spun nimic, pentru că s-a îndepărtat bombănind. Dacă mie mi s-a adresat în engleză, a continuat apoi să vorbească cu o domnișoară, angajată și ea a hotelului, însă în germană, fără să știe că înțeleg tot ce zice. A spus ceva de genul: «Să vă ia naiba muritori de foame ucraineni, veniți aici să cerșiți și o țineți din infracțiuni în infracțiuni ca frații voștri ruși»”, a spus românul, potrivit adevărul.ro.

Deși soția sa a încercat să-l oprească, bărbatul s-a dus glonț spre austriac ca să-i ceară explicații. I-a arătat apoi că mașina sa era parcată regulamentar și i-a bătut obrazul, dar s-a ales cu o nouă insultă.

„Soția s-a agățat de brațul meu și m-a rugat să-l las în pace, dar eram prea furios. M-am dus spre el și i-am zis, e drept că nu pe cel mai blând ton, că face o confuzie, că nici măcar nu sunt din Ucraina și că în fond nu e corect să generalizeze nici atunci când vorbește despre ucraineni. Am insistat să iasă cu mine afară, în parking, și i-am arătat mașina mea, a văzut că era parcată corect, apoi ne-am întors în hotel. Mi-a spus da, și-a cerut scuze, dar când m-am îndepărtat a bombănit din nou ceva de ucraineni, crezând că nu-l aud. De data asta am ales să-l ignor și am mers mai departe, cedând rugăminților soției”, mai spune el.

Bărbatul susține acum că pe viitor nu doar că nu va mai merge ca turist în Austria, dar nici ca om de afaceri.

„Vor merge angajații mei în locul meu, dar numai dacă trebuie și dacă sunt și ei de acord/ Eu nu mai am ce să caut acolo. Mă gândesc cum era dacă se întâmpla la noi asta. Dacă era invers, dacă venea vreun austriac la noi, iar un român s-ar fi comportat așa, sunt convins că ziceau că suntem oameni de nimic”, a mai adăugat românul.