Un adolescent de 16 ani, principalul suspect în cazul femeii tâlhărite și ucise la Timișoara. Minorul a fost reținut de polițiști (VIDEO)

Publicat: 31 10. 2020, 09:01
Actualizat: 31 10. 2020, 11:10
Un adolescent de 16 ani, principalul suspect în cazul femeii tâlhărite și ucise la Timișoara (FOTO: captură video cameră supraveghere / Pressalert.ro)

Polițiștii au identificat și reținut, vineri seară, un suspect în cazul femeii tâlhărite și ucise pe o stradă din Timișoara, la mai puțin de 24 de ore de la comiterea faptei.

Suspectul este un adolescent în vârstă de 16 ani, care ar fi fost suprins de camerele de supraveghere din zonă.

Acesta a fost dus la audieri și, după mai multe ore, a recunoscut fapta. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața magistraților cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile, informează Pressalert.ro.

 

O femeie, în vârstă de 38 de ani, a murit după ce a fost atacată pe stradă, joi seară, în timp ce se întorcea de la serviciu pe strada Jean Monet din Timișoara, în zona Calea Girocului. Femeia preenta urme de violență la nivelul feței și în zona gâtului.

Soțul femeii, sosit și el la locul atacului, le-a spus polițiștilor că acesteia îi lipsesc portofelul și telefonul mobil. Zona în care a fost a atacată femeia este una retrasă și, deci, foarte puțin circulată.

Momentul când o bătrână din Timișoara este tâlhărită, surprins de camerele de supraveghere. Un bărbat i-a smuls lanțul de aur de la gât

Polițiștii timișoreni au fost sesizați, în data de 8 august, în jurul orei 16.00, cu privire la faptul că pe bulevardul 16 Decembrie din Timișoara o femeie de 81 de ani, a fost deposedată de către o persoană necunoscută, prin violență, de lănțișorul de aur pe care îl purta la gât.

După aproximativ cinci ore, în urma investigațiilor efectuate, politistii Biroului de Investigații Criminale din cadrul Poliției Municipiului Timișoara împreună cu polițiștii Secției 3 Timișoara, au identificat un bărbat de 34 de ani din Timișoara, bănuit de comiterea faptei, acesta fiind condus la audieri.

În luna mai, și o bătrână din Piatra Neamț a fost bătută și tâlhărită în plină stradă. Femeia ținea de mână un copil mic, când a fost atacată

O bătrână a fost atacată de un tânăr necunoscut, care i-a smuls geanta în care se aflau documentele personale și portofelul. Femeia, în vârstă de 63 de ani, se plimba pe o stradă din Piatra Neamț, iar când a fost atacată ținea de mână un copil mic.

Polițiștii din cadrul Poliției municipiului Piatra Neamț au fost sesizați, în data de 3 mai, cu privire la această faptă, care a fost surprinsă și ea de camerele de supraveghere din zonă, la fel ca și în cazul din Timișoara.

VIDEO: Digi 24