Un adolescent susține că a fost bătut de polițiști, pentru a recunoaște un furt. Tânărul, internat cu traumatisme la Spitalul din Arad

Publicat: 30 03. 2018, 17:15

Purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad, Simina Roz, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că un minor în vârstă de 16 ani a ajuns, joi seara, la Unitatea de Primiri Urgențe, fiind mai apoi internat pe Secția de Chirurgie și Ortopedie Infantilă cu mai multe traumatisme.

„Pacientul a fost diagnosticat cu traumatism cranio-cerebral acut închis și cu o contuzie a coloanei cervicale. Urmează să fie ținut sub supraveghere medicală câteva zile”, a afirmat Simina Roz.

Familia băiatului, care locuiește în satul arădean Șagu, susține că adolescentul ar fi fost bătut, miercuri noapte, de către trei polițiști la Postul de Poliție din Vinga, o localitate vecină, pentru a recunoaște un furt.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Arad, Claudia Iuga, a declarat, vineri, corespondentului MEDIAFAX, că a fost deschisă o anchetă pentru a stabili exact ce s-a întâmplat.

„La ora actuală se efectuează cercetări pentru clarificarea situației, iar în cazul în care se confirmă cele sesizate în spațiul public, se vor lua măsurile legale care se impun. Deocamdată, nu a fost depusă o plângere la IPJ Arad”, a afirmat Claudia Iuga.

Potrivit unor surse din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Arad, băiatul este suspect că ar fi intrat, în urmă cu câteva zile, alături de un tânăr major, într-o casă din localitatea Șagu, de unde ar fi furat 5.000 de euro, precum și parfumuri și alte bunuri în valoare de 1.000 de euro. Anul trecut, minorul de 16 ani ar fi fost cercetat pentru o faptă similară, când a intrat într-o altă casă din Șagu, de unde a furat mai multe bunuri, pe care mai apoi le-a vândut la un târg.

Familia adolescentului intenționează să depună o plângere împotriva celor trei polițiști la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad.