Un alt oraș din România iese din scenariul roșu: Se deschid restaurantele și sălile de jocuri

Publicat: 11 01. 2021, 23:02
Actualizat: 06 04. 2021, 15:12
Un alt oraș iese din scenariul roșu: Se deschid restaurantele și sălile de jocuri / Sursă Foto: Pixabay - Caracter Ilustrativ

Restaurantele din orașul Turda, județul Cluj, se vor redeschide, putând să funcționeze la o capacitate de 30%. Decizia a fost luată după ce incidența cazurilor de Covid din oraș a scăzut sub 3 la mie, iar restricțiile impuse au fost reduse.

Orașul Turda a ieșit de luni din scenariul roșu,

Orașul clujean a ieșit de luni din scenariul roșu, ca urmare a scăderii incidenței sub 3 la mia de locuitori.

Hotărârea a fost luată de CJSU Cluj și este valabilă de luni, de la ora 00.00.

Conform Primăriei Turda, va fi permisă organizarea de spectacole sau concerte cu participarea publicului până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, va fi permisă deschiderea restaurantelor și cafenelelor, în interior, însă la o capacitate de maximum 30%, cu respectarea tuturor obligațiilor stabilite, dar și funcționarea, până la 30% din capacitate, a sălilor de jocuri de noroc.

Primăria anunță că nu este permisă activitatea în baruri, cluburi și discoteci.

„Noua situație nu trebuie să ne faca să uităm de respectarea măsurilor, ci trebuie să continuăm să fim responsabili și să respectăm toate măsurile de prevenire pentru ca în viitor să nu mai ajungem în scenariul roșu”, au transmis reprezentanții Primăriei Turda.

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, mesaj optimist despre pandemie: „Dacă ne vaccinăm, în 6-9 luni am putea să scăpăm de COVID-19”

Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a afirmat luni, la Antena 3, că am putea scăpa de pandemia de COVID-19, în următoarele 6 sau 9 luni, dacă populația se va vaccina.

Cred că noi trebuie să respectăm viața și sănătatea, dincolo de orice. Și a fost greu până acum și cred că o să mai fie greu, dar împreună cred că putem să trecem peste asta. Și putem să câștigăm timp prin respectarea regulilor și să salvăm viața celor mai vulnerabili. Iar de scăpat din asta o să scăpăm prin vaccinare. Este prima dacă când avem o șansă reală, o speranță că într-un timp definit, cât de cât definit, putem să vorbim despre 6 luni, putem să vorbim despre 9 luni, am putea să scăpăm de această pandemie. Gândiți-vă puțin cum vedeați lucrurile în martie anul trecut, dacă v-ar fi spus cineva că în iarna următoare o să fie mai rău, cum ați fi primit atunci vestea că există un vaccin”, a declarat Vlad Voiculescu, la postul TV citat.