Un AQUAPARK, cu o investiție de 25 de milioane de euro, va fi construit lângă Cluj-Napoca

Publicat: 06 04. 2019, 10:44

Primarul comunei Chinteni, Lucia Suciu, a declarat corespondentului MEDIAFAX că licitația pentru construirea Aquaparkului va fi una internațională, investiția urmând să fie finalizată în termen de doi ani.

„Aquaparkul din Chinteni este un proiect finanțat de Ministerul Turismului în parteneriat cu Consiliul Local, valoarea totală a investiției ridicându-se la 25 de milioane de euro. Am finalizat studiul de fezabilitate, urmează să trecem la proiectul tehnic și apoi la licitația internațională pentru executarea lucrărilor. Viitorul Aquapark se va întinde pe o suprafață de 10 hectare, va avea două ansambluri de tobogane, șase bazine, interioare, exterioare și pentru copii, saună, dar și șase unități de alimentație publică, pentru ca oamenii să nu aștepte mult timp la coadă pentru o gustare sau o băutură. Comuna noastră nu are dezvoltată partea de industrie, pentru că vreau să rămână o localitate verde, de aceea nu ne-a rămas altceva decât să dezvoltăm turismul și să încurajăm construirea de pensiuni. Estimăm că Aquaparkul poate atrage până la 2.500 de vizitatori pe zi, investiția urmând să fie finalizată în termen de doi ani”, a spus Suciu.

Potrivit acesteia, Primăria Chinteni are în derulare și un alt proiect pentru atragerea turiștilor, care se referă la amenajarea Lacului Chinteni, costurile investiției ridicându-se la 6 milioane de euro.

„Finanțarea este asigurată tot de către Ministerul Turismului, iar proiectul prevede dotarea cu pontoane pentru hidrobiciclete, restaurant cu o capacitate de 300 de persoane, căsuțe pe pontoane pentru pescarii sportivi. Lacul Chinteni, cu 18 hectare luciu de apă, este o bijuterie neșlefuită a comunei, care trebuie adusă la standarde europene. Lucrările de amenajare vor începe concomitent cu cele la Aquapark și se vor finaliza în același termen de doi ani”, a mai spus edilul din Chinteni.

Comuna Chinteni are peste 3.000 de locuitori și este situată la 16 km de Cluj-Napoca.