Un autoturism al Ambasadei Rusiei a lovit o fată pe trecerea de pietoni, în Capitală. Șoferul a refuzat testul cu aparatul alcooltest, dar și prelevarea de probe biologice, invocând imunitate

Publicat: 21 10. 2012, 20:26
Actualizat: 01 02. 2019, 22:09

Un autoturism al Ambasadei Federației Ruse a accidentat, duminică, o fată de 19 ani pe o trecere de pietoni, din București, informează surse judiciare.

Accidentul s-a petrecut, în jurul orei 16.45, la intersecția străzilor Camil Ressu și Ilioara.

În urma impactului, fata de 19 ani a fost rănită grav.

Șoferul este cetățean rus, iar pe legimația diplomatică este menționat faptul că este secretar al Ambasadei.

El a refuzat testarea cu aparatul alcooltest, precum și prelevarea de probe biologice, invocând imunitatea de care beneficiază.

Polițiștii vor stabili dacă șoferul beneficiază de imunitate diplomatică.

Inițial, polițiștii au anunțat că fata accidentată are 17 ani, însă în urma cercetărilor s-a stabilit că aceasta are 19 ani, este din Brăila și este stundentă, susțin surse din Poliție.