Un bărbat a murit într-un incendiu izbucnit în apartamentul său

Publicat: 07 03. 2014, 14:14
Actualizat: 13 02. 2019, 22:29

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava, Alin Găleată, a declarat corespondentului MEDIAFAX că un incendiu a izbucnit, vineri, în locuința unui bărbat în vârstă de 80 de ani, aflată la primul etaj al unui bloc situat pe strada Scurtă din municipiul Suceava, în apropierea Stației de Ambulanță Suceava.

La fața locului s-au deplasat mai multe echipaje de pompierii, locatarii blocului fiind evacuați.

Proprietarul locuinței în care a izbucnit incendiul a fost găsit de pompieri în stare de inconștiență, fiind resuscitat de medicii aflați la fața locului, însă fără succes.

El a precizat că incendiul a izbucnit de la aparatura electrică din apartamentul bătrânului.

Găleată a mai spus că în incendiu au ars obiecte de mobilier, un covor, iar pereții din restul apartamentului au fost degradați.

Șeful ISU Suceava, Ion Burlui, a spus că structura de rezistență a blocului nu a fost afectată, incendiul manifestându-se într-o singură cameră a apartamentului.