Un bărbat din Brașov a fost prins în timp ce ridica un pachet cu 4 kg de cannabis

Publicat: 05 12. 2019, 15:30

Procurorii DIICOT Brașov și polițiștii au prins în flagrant un bărbat în vârstă de 38 ani din Brașov imediat după ce acesta a ridicat un colet expediat din Spania, prin intermediul unei firme de curierat.

În pachet erau aproximativ 4 kilograme de cannabis.

Imediat au fost făcute 6 percheziții domiciliare, în urma cărora au fost ridicate alte aproximativ 400 grame de cannabis, un aparat de vidat, pungi specializate utilizate în aparatul de vidat, precum și 5.750 de lei.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul I.P.J. Brașov – Serviciul Rutier și Serviciul Criminalistic, alături de luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Brașov. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.