Un bărbat reținut în vară după ce a tâlhărit pe stradă o femeie, găsit mort într-o casă părăsită

Publicat: 28 12. 2019, 10:09

Purtătorul de cuvânt al IPJ Gorj, Miruna Prejbeanu, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că bărbatul de 52 de ani a fost găsit mort într-o casă dezafectată de pe strada Tudor Vladimirescu din Târgu-Jiu.

Cadavrul acestuia nu prezenta urme de violență.

A fost întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă.

Bărbatul fusese reținut în luna august, bănuit de tâlhărie. Mai exact, acesta a folosit violența pentru a deposeda o femeie de 39 de ani, din localitate, de o sumă de bani.

Atunci a primit măsura arestului preventiv pentru 30 zile, dar după o lună petrecută în arest, bărbatul, om al străzii, a fost pus în libertate.